Un raport independent dezvăluie amploarea rasismului și a hărțuirii din cadrul Brigăzii de pompieri din Londra

Comentează

O serie de acte de rasism, misoginie şi hărţuire au fost comise de membri ai Brigăzii de pompieri din Londra, iar comandantul unității le-a recunoscut vineri, spunând că aceste comportamente vor fi tratate de acum înainte „cu o toleranţă zero", arată un raport independent citat de AFP, scrie Agerpres.

Brigada pompierilor din Londra (LFB) a comandat anul trecut o anchetă independentă după sinuciderea unui pompier de 21 de ani, care declarase că a fost hărţuit de colegii lui de serviciu din cauza originilor lui caraibiene.

Ancheta, care are la bază peste 2.000 de mărturii ale unor foşti şi actuali membri ai brigăzii, a dezvăluit „o misoginie şi un rasism instituţionalizate", a scris, într-un mesaj publicat pe Twitter, Nazir Afzal, fost procuror şi coordonatorul raportului, care urmează să fie făcut public în curând.

Femeile și membrii minorităților etnice și sexuale, principalele ținte

Printre fragmentele citate în presa britanică figurează şi exemplele unui pompier musulman căruia unii dintre colegi îi strecurau şuncă şi cârnaţi în buzunarele paltonului, al unei femei a cărei cască a fost umplută cu urină, al unei alte femei ironizate de colegii ei de sex masculin din cauza greutăţii sale corporale prin imitarea zgomotelor făcute de un camion care mergea cu spatele, precum şi cel al unui pompier de culoare care a găsit în vestiarul său o frânghie cu un laţ deja făcut.

„Raportul conţine descrieri despre comportamente şocante şi experienţe dureroase care s-au întâmplat de-a lungul anilor, în special faţă de femei, persoane provenite din minorităţi etnice şi persoane LGBTQ+", a reacţionat LFB într-un comunicat.

„Nu există loc pentru discriminare, hărţuire şi intimidare în rândul brigăzii noastre şi, începând de astăzi, va fi foarte clar pentru agenţi care comportamente sunt inacceptabile şi care sunt consecinţele lor", a adăugat comandantul LFB, Andy Roe. El doreşte să reconstruiască „încrederea în rândul agenţilor şi în rândul comunităţilor pe care trebuie să le servim".

„Toleranță zero”

Andy Roe a precizat că, în conformitate cu cele 20 de recomandări ale raportului, va implementa „o toleranţă zero" şi cu sancţiuni imediate, o mai bună preluare a mărturiilor despre eventuale comportamente nepotrivite, obligaţia agenţilor de a purta camere video asupra lor atunci când se deplasează spre locuinţele oamenilor şi cursuri de formare profesională pentru responsabilizarea pompierilor în legătură cu astfel de subiecte.

Ancheta trebuie să devină „un moment decisiv" pentru pompierii din Londra, a reacţionat vineri primarul din capitala britanică, Sadiq Khan, într-un comunicat, considerând „odioase" faptele evidenţiate în raport.

El şi-a exprimat „sprijinul total" pentru comandantul LFB în încercarea acestuia de a implementa schimbările promise în rândurile pompierilor londonezi.

Brigada pompierilor şi a echipajelor de intervenţie din Londra este cea mai importantă din Regatul Unit, cu 5.000 de pompieri, din care mai puţin de 500 sunt femei şi doar 500 provin din rândul minorităţilor etnice, potrivit raportului.

Sindicaliștii, sceptici privind schimbările

Cu toate acestea, reprezentanţii Sindicatului pompierilor britanici s-au declarat sceptici, sâmbătă, în privinţa schimbărilor promise de comandantul LFB.

„Ne-am exprimat de multă vreme îngrijorările legate de numeroasele probleme ridicate în acest raport şi rămânem sceptici în legătură cu schimbările pe care conducătorii noştri le vor implementa faţă de propriile comportamente", a transmis sindicatul Fire Brigades Union (FBU) într-un comunicat.

Potrivit sindicatului FBU, „raportul arată că agenţii se tem de consecinţe dacă vorbesc deschis despre astfel de fapte".

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
MONDEN
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
Delia si Andra
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
11:57
Bucureștiul trece de la 29 la 15 grade într-o singură zi. ANM anunță când încep ploile care vor cădea aproape fără oprire
11:52
Piesa scrisă de Rammstein pentru frații Kliciko și refuzată de aceștia are un succes mondial uriaș
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...