Brigitte Macron își cere scuze pe jumătate după ce a numit „proaste nenorocite” un grup de feministe

Comentează

Brigitte Macron, soția președintelui francez Emanuel Macron, și-a cerut scuze doar parțial după ce a fost filmată numind un grup de feministe franceze „proaste nenorocite”, un incident care a stârnit numeroase reacții negative.

Brigitte Macron își cere scuze parțiale pentru jignirea activistelor feministe

Prima Doamnă a Franței a declarat că îi pare rău dacă vorbele sale „au rănit victimele”, dar a insistat că remarcile au fost private. Brigitte Macron a folosit insulta la începutul lunii decembrie, în timp ce participa la un spectacol la Paris al comediantului Ary Abittan.

Ary Abittan fusese acuzat de viol la sfârșitul anului 2021, dar ancheta s-a încheiat cu un neînceperea urmăririi penale confirmată în apel. Cu toate acestea, revenirea sa pe scenă a fost contestată de activistele feministe, care protestează frecvent la spectacolele sale.

Într-un interviu acordat publicației Brut, citat de Euronews, Brigitte Macron, în vârstă de 72 de ani, a spus: „Îmi pare rău dacă am rănit femeile victime (ale agresiunilor sexuale)”. Totuși, ea a insistat că declarațiile au fost „private” și a afirmat că „nu le poate regreta”.

„Este adevărat, sunt soția președintelui, dar sunt și eu însămi. Iar atunci când sunt în privat, îmi pot permite să mă exprim într-un mod care nu este pe deplin potrivit”, a adăugat ea.

Soția lui Emmanuel Macron a fost somată să își ceară scuze

Brigitte Macron a stârnit numeroase critici după ce a folosit expresia „curve proaste” (poate fi tradus și „proaste nenorocite”) referindu-se la activistele feministe care au întrerupt spectacolul comediantului Ary Abittan din 7 decembrie, purtând măști cu chipul acestuia și inscripția „violator” și scandând „Abittan violator”.

În imaginile publicate, comediantul Abittan îi spune lui Brigitte Macron că îi este „frică” după aceste proteste. Ea a răspuns râzând: „Dacă sunt niște curve proaste, le dăm afară.”

Înregistrarea video cu comentariile lui Brigitte Macron a stârnit reacții puternice și a generat critici din partea mai multor parlamentari francezi, a grupurilor feministe și a unor personalități importante din industria cinematografică.

Colectivul „NousToutes” a denunțat remarcile ca fiind „un afront la adresa victimelor și a organizațiilor feministe”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește