Unii britanici se întorc la sobă: vânzările de lemne de foc au crescut masiv, pe fondul scumpirii gazelor

Comentează
Arhiva foto

Analiștii britanici spun că factura medie la energie va crește cu 80% în octombrie, pe fondul crizei din Europa, scrie site-ul britanic iNews.

Vânzările de lemne de foc sunt în creștere în Marea Britanie, pe măsură ce gospodăriile încearcă să își facă provizii de combustibil, în așteptarea crizei energetice de la iarnă.

Vânzătorii de lemne din întreaga țară spun că au observat o cerere record, firmele raportând creșteri ale vânzărilor de până la 60% față de anul trecut în aceeași perioadă.

Clienții noi sună „în fiecare zi” pentru a plasa comenzi, scrie iNews.

Firmele spun că majoritatea clienților își fac acum provizii cu intenția de a folosi șemineele pentru a-și încălzi locuințele, ca alternativă la încălzirea centrală.

Situația este complicată în Marea Britanie - ca în întreaga Europă de altfel.

Prețurile la gaze au crescut vertiginos în ultimul an, alimentate de războiul din Ucraina, împingând costul încălzirii locuințelor la un nivel-record.

Se așteaptă ca factura medie la energie să urce cu 80% în octombrie, în țară, potrivit celor mai recente previziuni ale analiștilor de la Cornwall Insight.

Inews a vorbit cu Decland Taylor, patronul Forestry Firewood, un furnizor de bușteni din Newport, Țara Galilor. Firma sa este aproape complet ocupată cu livrările pentru luna următoare.

„Aproape fiecare client” menționează impactul creșterii prețurilor la energie, a declarat acesta. „Cu siguranță va fi un an aglomerat anul acesta”, a adăugat el.

Logs for Sale este un furnizor național de lemn de foc, majoritatea produselor sale fiind importate din Letonia. Directorul principal Nick Eggleton a declarat și el că vânzările din ultimele trei luni sunt cu 60% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Acest lucru se întâmplă în ciuda unei creșteri cu 43% a prețului lemnului de foc în ultimul an, determinat de cererea din Europa continentală, unde aprovizionarea cu gaz este sub o presiune intensă.

„Chiar dacă prețurile sunt mai mari decât au fost vreodată în istoria noastră, vedem mai multe vânzări”, a declarat Eggleton.

Unii furnizori sunt îngrijorați de faptul că stocul de lemne nu va fi suficient. Certainly Wood din Hereford se confruntă deja cu o cerere „extrem de mare” pentru bușteni, cu câteva săptămâni înainte de sezonul tradițional aglomerat din septembrie și octombrie.

„Ne întrebăm deja dacă vom putea aproviziona pe toată lumea, deoarece cererea este atât de mare”, a declarat directoarea de vânzări Sandra Taylor.

David Sudworth, proprietarul firmei Soot Chimney Sweep, a spus și el că vânzările sunt alimentate de temerile oamenilor.

„Aproape fiecare client menționează prețurile la gaz și faptul că intenționează să își folosească mai mult sobele”, a spus acesta.

Va fi însă soba o soluție viabilă?

Potrivit datelor furnizate de Stove Industry Alliance, utilizarea unei sobe cu lemne în locul încălzirii centrale pentru a asigura căldura în serile de iarnă ar putea economisi cel puțin 130 de lire sterline pe an în această iarnă, scrie iNews.

Însă oamenii de știință subliniază că o astfel de decizie ar trebui să fie însoțită de un avertisment privind sănătatea.

Șemineele și sobele cu lemne produc poluare cu particule, particule mici de funingine care ajung adânc în plămâni și pot provoca boli grave, cum ar fi afecțiunile pulmonare și cancerul.

„Dacă sunteți preocupat de sănătate, nu vă faceți deloc un serviciu dacă aprindeți un foc în casă”, a declarat Alastair Lewis, profesor de chimie atmosferică la Universitatea din York.

Utilizarea sobelor cu lemne și a altor sobe cu combustibil solid este deja considerată drept principala cauză a poluării cu particule în Marea Britanie.

Majoritatea persoanelor care au în prezent o sobă cu lemne în casă o folosesc doar ocazional, iar datele sugerează că vârfurile de poluare sunt înregistrate în serile de vineri și sâmbătă în Londra.

În cazul în care sobele ar fi brusc folosite în majoritatea zilelor, ca metodă principală de încălzire a gospodăriilor, profesorul Lewis a avertizat că acest lucru ar avea un „impact substanțial asupra poluării cu particule”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!