Primăria Municpiului București (PMB) a făcut mai multe precizări prin intermediul unui comunicat, postat pe pagina de Facebook a instituției, după apariția unor informații în mass-media legate de o eventuală majorarea a prețului gigacaloriei, mai ales că românii nu vor mai avea dreptul de a se debranșa de la RADET.

„Prețul gigacaloriei pentru cetățenii bucureșteni, consumatori racordați la RADET, nu va înregistra creșteri. Informația conform căreia ELCEN a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o majorare a preţului gigacaloriei cu aproximativ 10% se referă la prețul de producție al companiei, și nu la prețul la consumator. Orice majorare a prețului pe Gigacalorie plătit de populație are loc numai prin Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), iar în prezent un astfel de proiect NU se află în lucru la nivelul municipalității”, a declarat Primarul General, Gabriela Firea.

„Vorbesc despre preţul de producere al Elcen, nu de preţul gigacaloriei care ajunge la populaţie”, este declarația reprezentantului ELCEN, citată în materialele de presă la care face referire edilul , așadar concluzia conform căreia majorarea se va reflecta în facturile finale plătite de populaţie este o pură speculație, nu o informație oficială.

În prezent, preţul gigacaloriei este de 163,03 lei cu TVA pentru consumatorii casnici. Din acest preţ, tariful gigacaloriei nu a suportat modificări faţă de anul precedent. RADET se laudă că factura e mai mică în sistemul centralizat cu 1.000 de lei față de o centrală pe gaze. Vezi care e situația, de fapt! (ANALIZĂ)

Iată cât ne costă încălzirea în această iarnă. 165 de lei pe lună la RADET, 300 pe lună cu centrală şi minimum 500 pe lună la casă.


Citește și… VIDEO / Distracțiile excentrice ale milionarilor: Iulian Stanciu, șeful eMag, s-a „duelat” în avioane cu lasere deasupra Las Vegasului


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.