Bărbatul este cercetat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţiile de ultraj în modalitatea tentativei de omor calificat săvârşite pentru ascunderea altei infracţiuni şi asupra a două sau mai multe persoane, precum şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Potrivit anchetei, pe 12 februarie 2023, în intervalul orar 23,32 – 23,47, având o alcoolemie de 0,96 grame la mie şi fiind sub influenţa unor substanţe psihoactive, bărbatul a condus un autoturism pe mai multe străzi din Bucureşti, în Sectoarele 2 şi 3.

El nu a oprit la semnalul unui echipaj de poliţie, declanşând urmărirea sa de către mai multe forţe de poliţie, a circulat constant cu viteză peste limita legală, depăşind în unele zone viteza de 100 km/h, a pătruns pe culoarea roşie a semaforului în mai multe intersecţii şi a evitat la limită în două situaţii producerea unor coliziuni cu autoturisme care circulau regulamentar.

În cele din urmă a intrat în coliziune frontală cu una dintre autospecialele Brigăzii Rutiere Bucureşti, care a încercat blocarea vehiculului inculpatului.

Doi polițiști au fost răniți în urma coliziunii, cât și un pasager aflat în mașina bărbatului care conducea sub influența alcoolului și a drogurilor.

Bărbatul a fost prezentat Tribunalul Bucureşti, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.