Bucureştiul s-a mutat la ştrand

Comentează

Au fost două zile în care românii s-au prăjit la peste 40 de grade. Aerul fierbinte a marcat prima caniculă din această vară, iar meteorologii avertizează că ne aşteaptă călduri şi mai mari.

Străzile Bucureştiului au fost pustii, pentru că lumea a luat cu asalt orice ochi de apă: ştranduri, lacuri, piscine sau a plecat la mare. Nici muntele, unde mercurul termometrelor nu a urcat atât de mult, nu a fost lăsat de izbelişte. 43 de grade au avut de suportat, ieri, bucureştenii.

150 de bucureşteni au leşinat

Asfaltul încins la maximum şi făcut valuri sub presiunea maşinilor i-a gonit pe locuitorii Capitalei la ştranduri sau la scăldat pe malul lacurilor. Cu mic-cu mare, s-au bălăcit ore în şir şi nu s-au dat trimişi acasă decât târziu, când mercurul termometrelor a început să mai scadă. Cei mai norocoşi însă au luat în acest weekend drumul litoralului sau al staţiunilor de la munte. Canicula a făcut şi victime! 150 de bucureşteni au leşinat şi au avut nevoie de asistenţă medicală. Astăzi vor fi instalate corturi de prim-ajutor în Piaţa Unirii, Piaţa Romană şi la Universitate.

Alertă roşie de radiaţii

Românii nu au de suferit, în aceste zile, doar din cauza căldurii sufocante. Meteorologii atrag atenţia că valoarea indicelui de radiaţii UV este peste limitele periculoase şi au emis o alertă roşie pentru litoral, sud-estul şi centrul României. Cei care se expun la soare excesiv riscă arsuri şi insolaţie, dar, pe termen lung, radiaţiile ultraviolete duc la cancer de piele.

Nu scăpăm de caniculă!

Ne aşteaptă alte trei zile de caniculă! “Cele mai mari temperaturi se vor înregistra în sudul ţării, unde mercurul termometrelor va urca până la 35...36 de grade Celsius. În zona de nord, temperaturile vor scădea uşor, până la 26 sau cel mult 28 de grade Celsius”, ne-a declarat meteorologul de serviciu de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
MONDEN
Anca Turcașiu si iubitul
13:58
Anca Țurcașiu, mărturisire despre relația de cuplu la 54 de ani: „Să nu mai car bagaje, să mă simt protejată”
Antrenorii de la Vocea României
13:53
„Vocea României” a adunat 3 milioane de telespectatori în fața televizoarelor. Cine sunt concurenții care au trecut mai departe
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
15:23
Un bar s-a prăbușit în Spania: 12 răniți și zeci de oameni prinși sub dărâmături
15:19
Plajele lărgite din Mamaia se reduc: 40 de metri de nisip au intrat la apă în 6 ani, milioanele de euro investite se duc pe apa sâmbetei
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
15:00
Cristi Manea a plecat fără adidași de la stadion, după meciul România – Polonia. Gestul făcut pentru un adolescent
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale