Aşa se face că în intersecţii ca cea de la Universitate, Piaţa Romană, Charles de Gaulle au apărut de câteva zile mai multe ouă imense. Albe şi cu dungi colorate, acestea sunt dintr-un material reciclabil. ”Proiectul este o iniţiativă comună a municipalităţii şi a operatorului Luxten, iniţiativă care, în marile oraşe europene, este prezentă şi apreciată an de an. Materialele şi tehnologiile folosite continuă principiile folosite Luxten pentru promovarea de echipamente reciclabile, nepoluante şi mici consumatoare de energie electrică”, ne-au spus reprezentanţi ai Primăriei Capitalei. În ceea ce priveşte cheltuielile pentru montarea acestor elementelor de decor, sunt suportate, spun surse din primărie, de operatorul care asigură serviciul de iluminat public în municipiul Bucureşti.
Decor şi în parcuri
Nici parcurile nu sunt mai prejos, aşa că dacă ai vrei să ieşi la o plimbare, îţi recomandăm Cişmigiul şi Herăstrăul. La intrarea centrală din Parcul Cişmigiu, Administraţia Lacuri şi Parcuri a montat decoruri care reprezintă ouă roşii uriaşe, iepuraşi şi figurine cântând la vioară. Iar copacii au fost şi ei frumos împodobiţi. Şi intrarea dinspre Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău a fost decorată de sărbătoare.
Fotografii: Gabriel Miron
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro