Bugetul Primăriei Capitalei pe 2017 a fost aprobat de Consiliul General. Cum vor fi cheltuiți 1,1 miliarde de euro

Comentează

Bugetul Primăriei Capitalei pe 2017 a fost aprobat de Consiliul General cu 30 de voturi "pentru" şi 17 voturi "împotrivă".

"Consider că proiectul de buget este realizat cu înţelepciune, cu o analiză judicioasă şi cu multă chibzuinţă în ceea ce priveşte nevoile bucureştenilor. Ne-am axat pe proiectele de sănătate, educaţie şi rezolvarea problemei aglomeraţiei din Capitală. Dorim să eliminăm decalajele care sunt în acest moment între sectoare", a afirmat primarul general Gabriela Firea, conform Agerpres.

83 milioane de euro, vor fi cheltuiți pentru cele 19 spitale din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru modernizări, achiziţie de aparatură, pentru reparaţii şi alte necesităţi, dar și pentru cabinetele medicale şcolare şi stomatologice.

În plus, bugetul conține și suma necesară studiului de fezabilitate pentru construirea spitalului metropolitan, care va avea în jur de 2.000 de paturi şi va costa, în total, aproximativ 300 de milioane de euro.

"Este nevoie de acest spital metropolitan pentru că la cele 19 spitale ale Municipalităţii sunt secţii foarte aglomerate", a afirmat primarul Capitalei.

80 de milioane de euro pentru infrastructură

80 de milioane de euro sunt destinate proiectelor de infrastructură şi sunt cuprinse aici pasajele, podurile, penetraţiile şi supralărgirile.

"În ceea ce priveşte şantierele, aş puncta modernizarea infrastructurii Piaţa Sudului, reabilitarea sistemului rutier şi a liniei de tramvai Şoseaua Iancului, penetraţie Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada A1, străpungere Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu, modernizare Piaţa Eroii Revoluţiei şi pasajul pietonal. De asemenea, sunt cuprinse şi proiecte foarte importante care vor degaja toată aglomeraţia din Capitală şi vor contribui ca aspectul Bucureştiului să fie mult mai modern, aerisit, plăcut. Ne referim la proiecte foarte importante, menite să fluidizeze traficul în Bucureşti, cum ar fi supralărgirea Prelungirea Ghencea - Domneşti, faza a II-a a Pasajului Ciurel, supralărgirea şi traversarea zonelor Andronache, Petricani, Colentina, Doamna Ghica, Dimitrie Pompei, strada Jandarmeriei şi şoseaua Bucureşti - Măgurele", a precizat Gabriela Firea.

11 milioane de euro sunt dedicați parcărilor, printre care se numără parcarea Park & Ride - zona Pantelimon, dar și parcările subterane din Piaţa Constituţiei, Sala Palatului, Piaţa Lahovari, Uranus, Calea Rahovei.

Mai mult decât atât, 73 de milioane de euro au fost alocate modernizării pistelor de biciclete.

"Avem pistele de biciclişti şi amenajări conexe din care anul acesta au fost alocate sume semnificative, proiectul fiind eligibil şi pentru obţinerea unei finanţări europene", a arătat Gabriela Firea.

În plus, 6 milioane de euro sunt destinate consolidării clădirilor cu risc seismic. Conform primarului Capitalei, suma este mai consistentă decât în anii trecuți și poate fi rectificată pe perioada verii.

În proiect sunt cuprinse și investiții noi

În bugetul pentru 2017 sunt cuprinse şi investiţii noi.

"Am punctat 58 dintre acestea, printre care 16 grădiniţe, 10 after school, 15 extinderi de şcoli, o sală de sport în incinta Şcolii Centrale, şase cartiere de locuinţe sociale şi pentru tineri, un parc de distracţii şi agrement, acvariu public cu centru de cercetare, şase cămine de bătrâni, teatru temporar", a declarat primarul general.

Pentru programul de eco-igienizare a oraşului, în buget a fost prinsă suma 7 milioane de euro, care va acoperi programul unitar de deratizare şi dezinsecţie, tratamentele fitosanitare, precum şi anumite obiective de investiţii pentru eficientizarea acestei activităţi.

"De asemenea, pentru amenajarea parcurilor Capitalei avem alocată suma de 27 de milioane de euro - în administrarea Consiliului General sunt 11 dintre parcurile Capitalei. Vă garantez că acestea vor fi o mândrie pentru Bucureşti. Fac un apel către sectoare ca şi parcurile care sunt administrate de acestea să se ridice la înălţimea cerinţelor cetăţenilor. Să nu mai fie mizerie, foarte puţine coşuri, copaci necurăţaţi, nevăruiţi, nu este admisibil", a susţinut Gabriela Firea.

Sume importante au fost alocate pentru domeniul cultural, cum sunt cele 15 teatre ale Municipalităţii pentru care s-a prevăzut suma de 53 de milioane de euro. Pentru ARCUB, de asemenea, 15 milioane de euro, iar pentru CREART aproape 13 milioane de euro.

În ceea ce priveşte acţiunile pentru tineret şi pentru copii, în buget este prevăzută suma de 20 milioane de euro.

Sume mari pentru RATB și RADET

RATB va primi 121 milioane de euro, bani ce reprezintă subvenţia pentru diferenţa de preţ la transportul de călători şi 11 milioane de euro pentru investiţii. La aceste sume se adaugă 7 milioane de euro pentru Direcţia de Transporturi a Primăriei pentru achiziţia de mijloace noi de transport în cadrul programului aprobat. Programul are valoarea de 492 milioane de euro destinați achiziției a 400 de autobuze, 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie.

Pentru RADET au fost alocaţi 125 milioane de euro. 106 milioane euro reprezintă subvenţia pentru energia termică livrată populaţiei, iar 19 milioane de euro sunt alocați proiectelor de investiţii.

"Menţionăm că pentru refacerea infrastructurii de transport a agentului termic se fac demersurile necesare pentru accesarea a 180 milioane euro - fonduri europene nerambursabile", se arată într-un comunicat al PMB.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
22:36
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
22:01
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
20:53
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
23:37
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
23:28
Ce e vânătoarea de „fantome cosmice” câștigătoare a Nobelului pentru Fizică. În fiecare secundă, prin corpul uman trec aproximativ 100 de trilioane de neutrini
23:19
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
23:03
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei: „Vă rog, vă rog, aveți grijă de voi”
TRENDING
20:56
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
21:50
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
21:30
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
19:30
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
20:44
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Daniel Coman
20:08
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
19:44
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român