Chifteluţe de praz
3954-134450-chiftelute.jpg
Ingrediente: un kg de praz nu prea gros, două linguri de făină, o lingură de margarină, o cană de ulei pentru prăjit, sare.
Preparare: Se spală şi se curăţă prazul, apoi se taie bastonaşe şi se fierbe în apă cu sare, câteva minute. Se scurge bine şi apoi se trece prin maşina de tocat carne. Se adaugă pe rând margarina, sarea şi făina şi se amestecă foarte bine, până când compoziţia va fi ca o ciulama foarte groasă. Ca să fie mai pufoase, se poate adauga puţin miez de pâine înmuiat în apă şi stors. Se încinge uleiul într-o tigaie şi se pune compoziţia de chiftele cu ajutorul unei linguri. Se rumenesc chifteluţele pe o parte şi pe cealaltă şi se scot fie într-un castron, fie într-o crăticioară, în cazul în care sunt preferate cu sos de roşii, de exemplu.

Conopidă napoletană

3954-134451-conopida.jpgIngrediente: o jumătate de conopidă potrivită, o cutie de roşii în bulion, o lingură de ulei, o ceapă, 12 măsline, două linguriţe de capere, o jumătate de linguriţă de zahăr, sare, piper, delikat.
Preparare: Se desface conopida bucheţele, se fierbe, se lasă să se scurgă şi se trece pe sub un jet de apă rece. Roşiile curăţate de piele se mărunţesc în mixer sau se toacă şi, împreună cu sucul lor, se trec printr-o sită ca să fie îndepărtate seminţele. Se încinge uleiul într-o tigaie şi se căleşte ceapă tocată mărunt, până se înmoaie. Se adaugă roşiile pasate, măslinele tăiate feliuţe, caperele tocate mărunt şi zahărul. Se pun la foc mic să se înfierbânte, cu sare, piper şi puţin delikat. Conopida fiartă se introduce în sosul cald şi se serveşte imediat.

Frigărui de legume3954-134449-frigarui.jpg

Ingrediente: 3 dovlecei, 10 roşii potrivite, doi ardei graşi roşii, doi căţei de usturoi, 100 ml ulei aromat, o linguriţă de oţet, o lămâie pentru suc, două linguriţe de verdeţuri aromate (pătrunjel, rozmarin, cimbru), sare şi piper după gust, ţepuşe pentru frigărui.
Preparare: Se spală legumele şi se curăţă. Se taie dovlecelul în felii rotunde cu o grosime de cel mult un centimetru, ardeiul se taie în pătrate mari, iar roşiile în felii mai grosuţe. Se pisează usturoiul şi se adaugă în uleiul aromat, apoi se omogenizează cu verdeţurile tocate mărunt. Pe ţepuşele pentru frigărui se înfig alternativ, bucăţi de dovlecel, roşie, ceapă şi ardei gras. Frigăruile se ung cu amestecul de ulei şi verdeţuri şi se frig pe grătar circa 10 minute. Înainte de servire se stropesc cu suc de lămâie.

Dulciuri bune, de te lingi pe degete

Gogoşi cu miere

3954-134452-gogosi.jpg

Ingrediente: 400 g de făină, o linguriţă de zahăr, o ceşcuţă de zahăr pudră, miere, scorţişoară, 20 g de drojdie, două căni de ulei.
Preparare: Se dizolvă drojdia cu o linguriţă de zahăr şi o ceaşcă de apă, se adaugă două-trei linguri de făină, apoi se amestecă bine şi se lasă la crescut. Când s-a dospit, se adaugă o ceaşcă de apă, restul de făină, sare şi se frământă până se obţine un aluat omogen. Se mai lasă la crescut cam o jumătate de oră, într-un loc călduţ. Apoi se ia câte o lingură din aluat şi se pune în ulei încins. Când devin aurii, gogoşile se scot cu spumiera şi se tăvălesc prin miere şi apoi prin zahăr pudră.

Cornuleţe cu borş

3954-134453-cornulete.jpg

Ingrediente: 250 g de făină,150 ml ulei,100 ml de borş, 25 g de drojdie, o jumătate de linguriţă de sare, 25 g de zahăr, 400 g de marmeladă sau de rahat, coaja rasă de la o jumătate de lămâie, un plic cu zahăr vanilinat.
Preparare: Se freacă drojdia cu zahărul, într-un castron, până se lichefiază, apoi se adaugă uleiul, sarea, borşul, coaja de lămâie şi, la sfârşit, făina. După ce se frământă bine, aluatul se lasă, într-un loc călduţ circa 30 de minute, ca să-şi dubleze volumul. Se pune apoi pe o folie presărată cu puţină făină şi se modelează în formă de sul. Se taie în şase bucăţi egale şi fiecare se face rotundă. Fiecare bucată se întinde în formă de cerc, de mărimea unei farfurii întinse şi se taie cu ruleta sau cu cuţitul, trecut prin făină, în jumătate, apoi în sferturi şi fiecare sfert, în trei triunghiuri. La baza fiecărui triunghi se pune câte o jumătate de linguriţă cu marmeladă sau o felie de rahat şi apoi se rulează de la bază spre vârf. Cornuleţele se aşază într-o tavă neunsă, lăsând un cm între ele şi se lasă să crească 15 minute. Se coc la foc mijlociu, 20 – 25 de minute, până când se rumenesc puţin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.