Au fost de ajuns doar 30 de minute de furtună, ca Bucureştiul să se blocheze complet, marţi seară. Străzi inundate, semafoare blocate, case fără lumină şi sute de maşini distruse de arborii smulşi din rădăcini. Ieri, după mai bine de 12 ore de la vijelie, autorităţile încă se mai chinuiau să adune copacii prăbuşiţi peste maşini, să ridice stâlpii plini de fire care fuseseră culcaţi la pământ şi să repare acoperişurile grădiniţelor şi blocurilor avariate de vântul puternic.

4024-151856-londra.jpg

Zeci de bucureşteni şi-au găsit ieri dimineaţă maşinile distruse în urma vijeliei. Reprezentanţii poliţiei îi sfătuiesc pe păgubiţi să meargă la secţiile de care aparţin ca să ia autorizaţie de reparaţie. Cei care nu au poliţă Casco şi ale căror autoturisme au fost avariate din cauză că arborii nu au fost toaletaţi la timp sau erau bătrâni, pot cere despăgubiri autorităţilor locale în instanţă. Un sfat bun ar fi ca şoferii să nu-şi mai parcheze maşinile lângă copaci. Cel mai periculos dintre arbori în cazul unei furtuni este plopul, care cade imediat, urmat de castan, salcie, tei şi de pomii fructiferi.

4024-151857-strazi.jpg

Se opresc ploile

În Bucureşti, doar în această noapte sunt ceva şanse să plouă scurt, dar fără intensitatea furtunii de acum două nopţi. Începând de mâine vremea devine frumoasă, cu soare la orele amiezii şi maxime de până la 27 de grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
“Durere mare, peste firea omenească”. Georgel, pompierul călcat de autospecială, condus pe ultimul drum.Sicriul învelit în drapel, cărat de colegi într-o tăcere adâncă
Observatornews.ro
“Durere mare, peste firea omenească”. Georgel, pompierul călcat de autospecială, condus pe ultimul drum.Sicriul învelit în drapel, cărat de colegi într-o tăcere adâncă
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
HOROSCOP
Horoscop 22 mai 2022. Săgetătorii se simt revoltați de anumite aspecte din comportamentul celor din anturajul lor
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
Știrileprotv.ro
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“