Se stie despre alpinisti ca sunt oameni foarte curajosi si invatati sa depaseasca cele mai periculoase situatii. Acest lucru l-a dovedit si Aron Ralston, in varsta de 27 de ani, din Colorado. In urma cu noua zile, aflat intr-o expeditie solitara pe un munte din statul Utah, alpinistul a vrut sa studieze un horn adanc de 25 de metri si lat de doar un metru. Dupa ce a ajuns jos, un bloc de piatra de aproape o tona s-a prabusit peste el. Ralston a reusit sa se fereasca lipindu-se de unul din peretii hornului, insa mana sa dreapta a fost prinsa sub stanca prabusita. Dupa trei zile, proviziile de apa si mancare s-au terminat. In a cincea zi, Aron a inteles ca trebuie sa se descurce pe cont propriu.
Singura posibilitate de a iesi din horn era sa elibereze bratul din capcana de piatra si a decis sa-si amputeze mana. Americanul a prins bratul, deasupra cotului, cu un garou improvizat dintr-o coarda de alpinist, si a inceput sa-si taie muschii, tendoanele, venele si arterele cu un briceag. La sfarsit, el a taiat si osul, eliberandu-se de sub stanca de piatra. In ciuda durerii, curajosul alpinist a ramas constient si a reusit sa se catere la suprafata. El a fost descoperit de salvamontisti la opt kilometri de locul captivitatii sale. Aron a fost transportat cu elicopterul la spital, iar medicii au declarat ca alpinistul va supravietui, iar rana nu s-a inflamat deloc in urma „operatiei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.