Un barbat inecat avea mainile si picioarele legate.
Un barbat inecat, caruia nu i-a fost stabilita identitatea, a fost scos, marti seara, din raul Sabar. Nefericitul era legat atat de maini, cat si de picioare, cu un cordon. Nu se stie inca daca e crima sau sinucidere.
Abia trecuse de ora 18.00 cand un pescar din comuna Bragadiru, judetul Ilfov, a observat ceva ciudat pe suprafata apei. Cand s-a apropiat, a inmarmurit. Descoperise un cadavru. Surpriza avea sa fie totala abia dupa ce trupul necunoscutului a fost scos pe mal. Barbatul, imbracat cu o geaca de blugi si pantaloni de stofa, era legat de maini si de picioare cu un cordon textil cu catarama metalica. Faptul ca nodurile erau facute pe partea din fata a corpului i-a facut pe anchetatori sa nu excluda nici varianta unei sinucideri. La autopsia efectuata la IML - Ilfov s-a stabilit, cu certitudine, ca necunoscutul a murit inecat. Pe trupul sau nu au fost descoperite semne de tortura sau care sa indice existenta unei lupte. Totodata, au fost recoltate probe pentru a se stabili, in urma examenelor de laborator, daca individul era beat, drogat sau fusese otravit. Dupa identificarea nefericitului si, implicit, stabilirea anturajului si a obiceiurilor sale, anchetatorii se vor putea pronunta daca cineva l-a legat si, apoi, l-a aruncat in apa sau respectivul e un sinucigas care a ales varianta legarii mainilor si picioarelor tocmai pentru a nu fi tentat sa se salveze.
In buzunarele barbatului, a carui varsta e de circa 30 - 35 de ani, politistii au gasit doar niste chei si un bilet cu o adresa.