Ştim cu toţii că metroul este cea mai eficientă modalitate de a călători prin Bucureşti. Se pare că nu suntem singurii conştienţi de acest lucru, dovadă pentru care, azi, în staţia Piaţa Unirii, a mai urcat un călător mai puţin obişnuit, un câine. Acesta a intrat în metrou alături de restul pasagerilor, s-a aşezat confortabil printre oameni şi a aşteptat liniştit staţia la care vroia să coboare.
La staţia Universitate, clandestinul a fost observat de către paznicii cu simţul răspunderii de la Metrorex. Când aceştia au întrebat cine este stăpânul câinelui, toată lumea a ridicat din umeri mirată, spunând ca nu este însoţit şi că a urcat singur. Încercarea paznicilor de a-l convinge pe patruped să coboare s-a transformat într-o sperietură bună pentru ceilalţi călători care stateau liniştişi pe locurile lor. Câinele încerca să-i "convingă" pe paznici să îl lase în pace, lătrând la aceştia. Văzându-se încolţit, caninul, a sărit la mâna unuia din paznici cu instinctul de a-l muşca, fiind însă prea lent în atacul său. Văzând că nu are sorţi de izbândă, s-a ridicat din locul său, s-a deplasat spre faţa vagonului şi a aşteptat liniştit oprirea trenului în staţia Piaţa Romană, unde a şi coborât.
Probabil întârziase la o întânlire foarte importantă şi nu a mai avut timp să treacă prin "traficul de ora 4".