Tot astăzi  sunt pomeniţi Sfinţii Mucenici Sebastian şi Zoe, care au pătimit în secolul al III-lea, şi Sfântul Ierarh Modest, patriarhul Ierusalimului.

Ortodoxe
Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; Sf. Ier. Modest, patriarhul Ierusalimului

Greco-catolice
Sf. m. Sebastian şi cei împreună cu el

Romano-catolice
Ss. Malahia, profet; Graţian, ep.
Posturile neîntrerupte, rugăciunile, ascultarea şi smerenia au făcut din monahul David un duhovnic renumit în părţile de nord ale Moldovei, în jurul său adunându-se mulţimi de credincioşi. După o vreme a îmbrăcat schima cea mare, primind numele de Daniil, şi s-a retras în munte, pe o stâncă de pe malul pârâului Viţău, azi localitatea Putna, unde a săpat o chilie pe care o vedem şi astăzi, la un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna.

Un alt loc unde a sihăstrit Sfântul Cuvios Daniil este Stânca Şoimului, lângă Voroneţ. Între fii săi duhovniceşti se numără şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. După moartea Cuviosului Daniil Sihastrul, a fost înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Mănăstirii Voroneţ. Pe peretele exterior al bisericii Mănăstirii Voroneţ, deasupra uşii de intrare, pe latura de sud, este zugrăvit chipul Sfântului Daniil alături de cel al mitropolitului Grigore Roşca, fiu duhovnicesc al său.  Pe mormântul său a fost aşezată o lespede de gresie, pe care se află o inscripţie în limba slavonă: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil”, fără nicio lămurire cu privire la data mutării sale la Domnul.


Pacea din familia regală ține până la sfârșitul doliului. Principele Nicolae și Principesa Margareta se confruntă în ianuarie la tribunal


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.