Calendar Creștin Ortodox 3 aprilie. Sfântul Nichita s-a născut în Bitinia. A trăit în vremea luptei împotrivă sfintelor icoane. După finalizarea studiilor, Sfântul Nichita a intrat în Mănăstirea Midichia, unde starețul Nichifor l-a tuns monah. După șase ani de nevoințe, a fost hirotonit preot. Este ales egumen al mănăstirii, după moartea starețului.
În timpul prigoanei declanșate de luptătorii împotrivă icoanelor, Sfântul Nichita a fost întemnițat și torturat, fără însă a putea fi clintit din Sfântă Ortodoxie.
Cuprins:
După moartea împăratului Leon Armeanul, Sfântul Nichita a fost eliberat și s-a retras într-un loc pustiu de lângă Constantinopol, unde a petrecut ultimele sale zile în rugăciune. După adormirea să, trupul lui a fost adus în mănăstirea pe care a păstorit-o. În timpul slujbei de îngropare, mulți bolnavi au ajuns și s-au atins de trupul lui, căpătând vindecare. Sfintele sale moaște au fost așezate lângă cele ale părintelui lui duhovnicesc, sfântul patriarh Nichifor, și lângă ale fratelui sau întru nevoințe, sfântul Atanasie.
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoabă claugarilor cea de Dumnezeu insuflată Nichita, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăuta duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu că să mântuiască sufletele noastre.
- Sfantului Iosif imnograful
- Sfantului Mucenic Elpidifor;
- Sfantului Mucenic Diu;
- Sfantului Mucenic Vitonie;
- Sfantului Mucenic Galic;
- Sfantului Cuvios Ilirie din Muntele Mirsiona;
- Sfantului Mucenic Pavel Rusul.
Sursa: CalendarOrtodox.ro