În prima fază, este nevoie de un om care să introducă parametrii de calitate, după care dispozitivul clasifică singur cafeaua. Compania israeliană derulează deja un program pilot cu Carcafe, divizia din Columbia a grupului Volcafe – unul dintre cei mai mari traderi de cafea din lume.
Cum este evaluată cafeaua în mod tradițional
În mod tradițional, evaluarea cafelei este făcută de oameni și poartă numele de „cupping”. Experții, bine pregătiți și plătiți, se numesc Q graders. Ei se ocupă la bursa ICE Futures din New York de sarcina stabilirii calității și valorii boabelor de cafea. Firmele de trading și cele care se ocupă de prăjirea cafelei au propriii lor evaluatori.
„Cupping”-ul este un proces care seamănă cu cel derulat de somelieri, în cazul vinurilor. Experții cântăresc boabele de cafea, după care le prăjesc. Apoi, miros cafeaua măcinată și dau note cu privire la parfum. Apa încălzită la 93 de grade Celsius este turnată peste cafeaua prăjită și apoi evaluatorii miros amestecul. Apoi, așteaptă 15 minute ca să se răcească și o gustă cu o linguriță.
„Omul este cel care se ocupă de partea senzorială. Va trebui să înveți un robot ce are de făcut”, spune Oswaldo Aranha Neto, un veteran al industriei cafelei. El se așteaptă ca industria să adopte noul sistem, care apoi va ajunge de-a lungul lanțului, până la cultivatori. Noua tehnologie ar putea ajuta la soluţionarea disputelor cu privire la calitate care apar pe piaţă, mai spun specialiștii.