Un bărbat de 56 de ani din Brăila a fost plasat în arest la domiciliu, după ce instanța a emis o decizie în acest sens vineri, 10 aprilie, în cadrul unui dosar de camătă. Potrivit Observator News, acesta este acuzat că, între noiembrie 2024 și noiembrie 2025, a inițiat vânzarea ilegală a două apartamente aparținând unor persoane pe care le împrumutase, pentru a recupera atât banii, cât și dobânzile aferente, fără a deține autorizațiile necesare.
„Bărbatul ar fi inițiat vânzarea unui apartament deținut de un bărbat de 42 de ani și o femeie de 45 de ani, dar și a unui apartament ce aparținea unei femei de 34 de ani", a precizat IPJ Brăila.
Pe 9 aprilie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brăila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au efectuat două percheziții domiciliare în municipiu.
În urma administrării probelor, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. Instanța a decis ulterior plasarea acestuia în arest la domiciliu, măsură ce va fi monitorizată electronic.