UPDATE 12.30. Autoritățile din Republica Moldova au transmis că suspiciunile inițiale privind acest transport au fost semnalate de funcționarul vamal al Republicii Moldova, care a informat colegii din cadrul autorității vamale române.

„În baza acestor indicii, de comun acord, a fost dispusă efectuarea scanării mijlocului de transport pe sensul de ieșire din Republica Moldova, operațiune realizată de către partea română, conform procedurilor stabilite”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră din Republica Moldova.

Ca urmare a celor constatate, în Republica Moldova a fost inițiată urmărirea penală, iar „cazul este investigat de către autoritățile competente din domeniul securității, potrivit cadrului legal”.

Știrea inițială: Șoferul, cetățean al Republicii Moldova, deținea documente de însoțire a mărfii și ar fi declarat că armamentul trebuia să ajungă în Israel.

Vameșii au oprit camionul, l-au scanat și a reieșit că în camion se aflau componente care puteau fi inclusiv lansatoare de rachete.

Camionul a fost sigilat, urmează ca la fața locului să vină echipaje de la Arme și Muniții, ca să inventarieze marfa.

„Cercetările sunt în fază incipientă. Deocamdată nu există suficiente informații care să poată fi comunicate. În funcție de competența stabilită de procurorul de caz, veți primi un punct de vedere oficial”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Mai multe structuri ale statului au fost mobilizate, iar în acest moment este în desfășurare inventarierea armelor.

Conform primelor informații, este vorba despre arme de foc și lansatoare de rachetă. Camionul cu o remorcă de tip container în care se aflau „elemente metalice” a fost oprit pentru verificări în noaptea de miercuri spre joi la Vama Albița.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.