Campania se intitulează „Best4OlderLGBTI”, adică „Ce e mai bun pentru LGBTI-iștii mai bătrâni”, fiind și un joc de cuvinte: 4 se citește în engleză „four”, foarte asemănător cu „for” (pentru), iar „Older”(mai bătrâni) este scris cu O mare, din alăturare rezultând „40”.

Scopul ei declarat este să lupte „împotriva discriminării bazate pe vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, expresie de gen și caracteristicile sexuale ale oamenilor în vârstă” și să „promoveze drepturile LGBTI-știlor mai bătrâni”, a informat Active News.

Foto: Active News
Foto: Active News

Panoul publicitar a fost finanţat de un program european şi face parte din campania Best4OlderLGBTI care se desfăşoară în 6 ţări europene, a notat și Mediafax.

Există 5 panouri de acest fel în Bucureşti, care au ca scop sensibilizarea publicului cu privire la sexualitatea vârstnicilor şi respectarea drepturilor fundamentale ale acestora, conform Mediafax.

Reacția Bisericii Ortodoxe Române: Nivel înalt de trivialitate

Într-un comunicat de presă, BOR, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, susține că „ofensiva obscenității publice cocoțată sfidător pe panouri stradale îi dezvăluie pe ideologii pansexualismului galopant în toată nuditatea lor ideatică”.

Ad placeholder
În timp ce un sat din Deltă așteaptă de 24 de ani să aibă apă potabilă, Iohannis și Parlamentul nu se înțeleg pe o lege
Recomandări
În timp ce un sat din Deltă așteaptă de 24 de ani să aibă apă potabilă, Iohannis și Parlamentul nu se înțeleg pe o lege

A face din sexualitate, temă a intimității prin excelență, un subiect de publicitate stradală, spune foarte multe despre direcția în care suntem invitați de ideologii zilei să privim și să ne urnim

Biserica Ortodoxă Română:

Totodată, Biserica Ortodoxă consideră că „a promova public, adică inclusiv în văzul copiilor cu bunici decenți de mână, personaje grotești care își afirmă țanțoș bi-orientarea sexuală, ca și cum ne-ar comunica ceva esențial pentru binele nostru comun, indică în primul rând nivelul înalt de trivialitate al concepției ideologice ce animă asemenea acțiuni (progresismul neo-marxist en vogue)”.

„Ar trebui observat contextul conturat recent și în spațiul românesc, inundat perfid de teme suspect de stringente, precum «educația sexuală obligatorie» de la vârste cât mai fragede, sau misterioasa «ideologie de gen»”, mai notează BOR.

Citeşte şi:

Șoferii STB, obligați să poarte costume de la 1 iulie. Câți bani s-au cheltuit în 2018 pentru uniforme

Orban nu mai anunță o dată precisă pentru inaugurarea metroului din Drumul Taberei: „Cine se frige cu ciorbă suflă şi în iaurt. Va fi cel mai rapid termen posibil”

PNL a depus cererea de revocare a Avocatului Poporului: „Și-a depășit atribuțiile legale”. Reacția lui Renate Weber

Spitalul Grigore Alexandrescu, despre fata de 17 ani din Mehedinți, incendiată: „Există o speranță”

Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
PARTENERI - GSP.RO
Uluitor cum a vorbit Anamaria Prodan despre primul ei soț, Tiberiu Dumitrescu: „E sufletul meu şi ..."
Alimentul nociv pe care românii îl consumă în exces. Era considerat gustarea perfectă
PARTENERI - PLAYTECH
Alimentul nociv pe care românii îl consumă în exces. Era considerat gustarea perfectă
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2020. Scorpionii sunt iritați discuțiile fără finalitate sau cele care îi limitează
Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat
Telekomsport
Ce nebunie! Anamaria Prodan s-a cuplat cu logodnicul unei prietene bune. Este incredibil ce a urmat