„Începând de luni, 22 noiembrie 2021, toată lumea trebuie să fie complet vaccinată împotriva COVID-19 pentru a putea intra în incinta Camerei Comunelor”, a anunţat Anthony Rota într-un comunicat.

Această măsură obligatorie se va aplica parlamentarilor şi personalului acestora, dar şi angajaţilor birourilor, jurnaliştilor, contractanţilor şi consultanţilor.

Directiva a fost anunţată la aproximativ o lună după desfăşurarea unei campanii electorale în timpul căreia vaccinarea obligatorie a candidaţilor a fost deseori adusă în discuţie.

Premierul Justin Trudeau, care a anunţat săptămâna trecută că îşi va prezenta membrii cabinetului pe 26 octombrie şi că activităţile parlamentare vor fi reluate pe 22 noiembrie, s-a exprimat în favoarea vaccinării obligatorii pentru candidaţii liberali.

Alte partide politice i-au urmat exemplul, dar liderul Partidului Conservator, Erin O’Toole, nu a făcut din vaccinare un criteriu de selecţie a candidaţilor şi a refuzat să spună câţi dintre aceştia sunt vaccinaţi. La alegerile din 20 septembrie, partidul său a câştigat 119 din cele 338 de mandate din Camera Comunelor.

În anunţul făcut de Anthony Rota se precizează că persoanele care nu se pot vaccina anti-COVID-19 din motive medicale vor avea alternativa de a prezenta un rezultat negativ recent la un test antigenic rapid.

Parlamentul canadian rămâne închis pentru vizitatori, iar obligaţia de a purta mască a fost prelungită până în ianuarie 2022. 

 
Citeşte şi:

Guvernul Cioloș, al doilea din istoria României care pică votul de învestitură. Care e precedentul

„Culegi ce semeni”. Cum a ajuns Rusia, la fel de slab vaccinată ca România, să înregistreze zilnic bilanțuri COVID tot mai sumbre

Momentul neștiut al unei tragedii naționale: la Marea Relaxare s-a decis „să se coreleze relaxarea cu vaccinarea”, dar apoi nu s-a mai ținut cont

     
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
PARTENERI - GSP.RO
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
BOMBĂ! S-a aflat cine este bărbatul cu care Liviu Dragnea a fost înșelat. ‘Amantul’ Irinei Tănase este bogat și căsătorit
Playtech.ro
BOMBĂ! S-a aflat cine este bărbatul cu care Liviu Dragnea a fost înșelat. ‘Amantul’ Irinei Tănase este bogat și căsătorit
Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Observatornews.ro
Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok
PUBLICITATE
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok