Multi proprietari care si-au inchiriat apartamentele sau casele s-au trezit cu surprize neplacute din partea chiriasilor. Deopotriva, exista insa si chiriasi care au avut necazuri cu proprietarii. In situatia in care exista nemultumiri de o parte sau de alta, contractul de inchiriere semnat de cele doua parti se poate rezilia.
Iata in ce conditii se poate face rezilierea contractului de inchiriere inainte de termenul stabilit:


1. la cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de minimum 60 de zile;


2. la cererea proprietarului, cand:


– chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutiv;
– chiriasul a produs stricaciuni locuintei, cladirii in care este situata aceasta, instalatiilor, precum si oricaror alte bunuri aferente lor sau daca instraineaza fara drept parti ale acestora;
– chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau impiedica folosirea normala a locuintei;
– chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;


3. la cererea asociatiei de proprietari, cand chiriasul nu si-a achitat obligatiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioada de 3 luni, daca au fost stabilite prin contractul de inchiriere in sarcina lui.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.