Organizatia de femei a partidului de guvernamant si-a adunat ieri semenele care lupta pentru primarii, consilii locale ori judetene pentru noi sfaturi legate de modul de abordare a campaniei.
„Veteranele” in materie de alegeri, parlamentarele PSD au intocmit documentatia necesara instruirii colegelor novice in materie. Ce au aflat candidatele? Ca nu trebuie sa tina un intreg discurs pe un ton ridicat, sa nu vorbeasca repede si in nici un caz sa tina o cuvantare care sa nu aiba o tema (sau mai multe) concreta. „Fiti amabila si prietenoasa cu toti cei care va inconjoara, fiti o prezenta agreabila, stapaniti-va emotiile si ramaneti calma”, mai sunt sfatuite cele care se viseaza alese locale pe listele PSD. Deputata Maria Lazar le indeamna pe colegele sale sa fie atente la limbajul corporal, la mimica, sa nu se strambe cand li se pun intrebari dificile, sa nu inceapa sa dezaprobe, sa nu se incrunte, sa-si stapaneasca mainile si sa priveasca auditoriul fix in ochi.
in ce priveste tinuta, Hildegard Puwak, sefa organizatiei de femei, arata: „Candidata PSD se imbraca elegant si decent”. Amalia Balasoiu intareste: „trebuie abordata o tinuta adecvata locului si situatiei. Nici sa mearga prea eleganta la tara si in blugi la o nunta”, explica ea. S-a vorbit despre nunta deoarece candidatele au fost sfatuite sa nu refuze „socializari” la nunti, botezuri si banchete. Amalia Balasoiu le-a reamintit importanta intalnirilor „spontane” (asa-zise spontane) si le-a sfatuit ca niciodata sa nu raspunda „nu stiu” unei intrebari, ci sa faca trimitere la echipa de specialisti cu care lucreaza.
Deputata Maria Lazar mai spune ca femeile au fost sfatuite sa se deplaseze frecvent cu transportul in comun sau, daca apeleaza la un autoturism, acesta sa nu fie unul de lux. „intr-un cuvant, le invatam sa gestioneze situatiile”, incheie deputata.
Candidatele PSD nu s-au aflat la primul „instructaj” pe teme de campanie. La nivel national, pe listele partidului de guvernamant la alegerile locale se numara pe locuri eligibile 13.000 de femei care se viseaza primarite ori membre ale consiliilor locale si judetene. Cele mai multe sunt absolvente de studii superioare.