Poliţia a fost chemată miercuri, în jurul orei locale 13:50, iar decesul lui Brown jr a fost confirmat la faţa locului, fără a fi anunțată cauza morții, a notat TMZ. Potrivit autorităţilor, nu există suspiciunea comiterii unei crime.

”Te iubesc, Rege”

După moartea lui Bobby jr, fratele său, Landon, a împărtășit pe Instagram o fotografie alb-negru a răposatului frate, scriind în legendă ”Te iubesc pentru totdeauna, rege”.

Whitney a murit în 2012, fiica ei și a lui Bobby Brown, 3 ani mai târziu

În ultimii ani, Bobby Brown a mai trecut prin momente cumplite.

Cântăreaţa Whitney Houston, care a fost căsătorită cu Bobby până în 2007, a murit pe 11 februarie 2012. Cu o afecţiune cardiacă şi pe fondul consumului de cocaină, artista s-a înecat în cada hotelului în care se afla. A pierit la doar 48 de ani.

Familia lui Whitney Houston, lovită de blestem. A treia tragedie în opt ani
Whitney Houston și Bobby Brown, imagine din 2003. Foto: EPA

Trei ani mai târziu, fiica lor, Bobbi Kristina Brown, sora vitregă a lui Bobby Brown jr, a fost găsită inconştientă în cada din casa ei din Roswell (Georgia). A fost internată şi, şase luni mai târziu, a murit, la vârsta de doar 22 de ani. Autopsia a dezvăluit că ea consumase droguri. Tatăl l-a considerat răspunzător pentru ceea ce s-a întâmplat pe iubitul fetei. Nick Gordon a fost găsit responsabil într-un proces deschis în civil. În ianuarie 2020, bărbatul a murit din cauza unei supradoze de heroină.

Familia lui Whitney Houston, lovită de blestem. A treia tragedie în opt ani
Bobbi Kristina Brown și Nick Gordon, imagine din 2002 | Foto: EPA

În iulie, la cinci ani de la moartea fetei, tatăl era la fel de pierdut: ”Nu există nicio modalitate de a explica cum simt că îmi este dor de tine, mică fetiță. Rămâi în inima și în mintea mea în fiecare zi, tata te iubește”.

Brown a ridicat un adăpost pentru victimele violenței domestice: ”Familia noastră trăiește în fiecare zi cu durerea că a pierdut-o pe frumoasa mea fiică, Bobbi Kristina, din cauza violenței domestice”.

”Scopul nostru este de a ajuta la educarea femeilor și bărbaților de toate vârstele, prin crearea unei linii de intervenție în caz de criză 24 de ore pe zi. De aceea am ridicat această clădire”, explica Brown.

Bobby Brown şi managerul său, Alicia Etheridge, s-au căsătorit în 2012, iar cei doi au împreună doi băieți, de 10 și 5 ani. Cunoscut pentru hitul ”My Prerogative”, Brown a fost căsătorit cu cântăreaţa Whitney Huston între 1992 și 2006. În afara celor doi copii pe care i-a pierdut, cântăreţul mai are doi din relaţii anterioare.

Citeşte şi:

VIDEO | Un urs a devastat Cabana Omu, în căutare de hrană. “Sperăm să nu mai apară”

Decizie fără precedent la Iași: suspendarea cursurilor școlare, anulată în instanță. Inițiatorii au deschis un proces și la nivel național

Fetiță de 9 ani, lovită puternic la cap, rătăcită pe străzile din Voluntari. Femeia care a găsit-o a sunat la Poliție

Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
PARTENERI - GSP.RO
Toată lumea a râs când Bendeac îl imita pe Pițurcă, gestul incredibil făcut de antrenor când s-au întâlnit într-un magazin. Bendeac: „M-a făcut să mă simt penibil. A fost oribil!”
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Playtech.ro
Fată de 16 ani, reacție ADVERSĂ după vaccinarea cu Pfizer. Ce a pățit copila, de fapt
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Observatornews.ro
Tânăr din Alba ucis în casă de un coleg de serviciu care era obsedat de iubita lui. Orbit de gelozie, bărbatul i-a atacat cu un cuțit
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2021. Peștii s-ar putea să intre în conflict cu o persoană asociată cu munca lor zilnică
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Știrileprotv.ro
Apariția care stârnește multe ipoteze. Ce creatură apare în curtea unei femei, la 3:40 noaptea
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Telekomsport
Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia lui
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta  (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Cum să profiți de ajitorul Mastercard dacă ai afacerea ta (PUBLICITATE)