Potrivit sursei citate, un sindicalist cânta la microfon, în aplauzele celor din jur, şi acompaniat de acordurile muzicale dintr-o boxă portabilă dată la maximum.

De asemenea, protestatarii aplaudă și cântă ceea ce pare a fi imnul USLM, sindicatul de la metrou condus de zeci de ani de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi.

Cântecul are la bază melodia patriotică „Trăiască România”, însă înlocuiește versurile originale ale lui Adrian Păunescu cu altele:

„Noi suntem sindicatul din țară cel mai bun!” sau „Trăiască libertatea, traiască sindicatul, trăiască Unitatea”.

Într-o postare pe Facebook, sindicaliștii îi răspund ministrului transporturilor, Cătălin Drulă: „Nu vom da înapoi”, potrivit Digi24.

Circulaţia trenurilor de metrou este perturbată vineri dimineaţa de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, transmite Metrorex. Sindicaliştii au coborât în tunel, pe calea de rulare, şi au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Agerpres.

Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen-limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.