Astfel, municipiul Drobeta-Turnu Severin cu localitățile aparținătoare, orașul Drobeta-Turnu Severin, Schela Cladovei, Dudașu Schelei și Gura Văii, vor intra în carantină de luni, 11.10.2021, pentru două săptămâni, a anunțat instituția prefectului.

Măsurile care intră în vigoare de luni sunt:

  • Cursurile școlare se vor desfăşura doar în sistem online, în cazul preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, inclusiv al celor cu cerințe educaționale speciale, în unitățile de învățământ preuniversitar de la nivelul zonei carantinate, cu excepția activităților de terapie pentru preșcolarii/elevii cu cerințe educaționale speciale. Tot în sistem online este permisă participarea tuturor studenților/cursanților din instituțiile de învățământ superior la activități didactice.
  • Pe toată durata carantinei este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem „take-away” (la pachet) şi/sau catering.
  • De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, excepţie făcând agenţiile cu sistem loto (bilete jucate în sistem automatizat) şi loz.
  • Este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise.
  • Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 18.00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.
  • S-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise.

„Medicii îi internează doar pe cei care au nevoie de oxigen”

Primarul Marius Screciu spune că decizia de carantinare a fost luată în primul rând din cauza „colapsului” sistemului sanitar, potrivit G4media.ro.

„E plin în spital, medicii îi internează doar pe cei care au nevoie de oxigen, trebuie să aleagă cine merită să fie internat și pe cine trimit acasă. S-a discutat câteva zile această decizie și a contat colapsul sistemului sanitar și că rata de incidență a crescut într-un timp foarte scurt”, a spus primarul, duminică, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Marius Screciu a mai precizat că persoanele vaccinate „au voie să se plimbe, doar cu certificatul de vaccinare, indiferent de oră”, precizând că rata de vaccinare în Drobeta-Turnu Severin „e mică, sub 30%”.

Foto: Facebook Prefectura Mehedinți

Citeşte şi:

Mărturia unor românce din La Palma, după erupția vulcanului: „Ne-am trezit cu Garda Civilă la ușă, că avem 15 minute să plecăm”

„Nu pot să trag aer de la durere”. Intervenția unui echipaj SMURD la un pacient cu COVID, filmată de un medic din Cluj

Ce amendă riscă un șofer care a trecut de 64 de ori pe „roșu” în câteva minute, în Elveția

Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
PARTENERI - GSP.RO
Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
Aparatul electric banal care îţi poate da contorul de curent peste cap dacă îl laşi în priză. Are un consum enorm
Playtech.ro
Aparatul electric banal care îţi poate da contorul de curent peste cap dacă îl laşi în priză. Are un consum enorm
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Observatornews.ro
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Știrileprotv.ro
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele