„Exodul sărăciei”. O caravană cu mii de migranți din America de Sud se îndreaptă spre granița SUA

 28 comentarii
Arhiva foto

Caravana, în care se află inclusiv multe familii cu copii mici, este cea mai mare din acest an, un indiciu al faptului că eforturile SUA de a descuraja migrația nu sunt suficiente, scriu BBC și Associated Press.

O caravană cu migranți din Venezuela, Cuba, Mexic și alte țări traversa duminică Mexicul, îndreptându-se spre granița de sud a Statelor Unite. Peste 8.000 de persoane, potrivit BBC, se află în grupului divers de persoane care mărșăluiau în spatele unui banner cu inscripția: „Exodul sărăciei”.

Procesiunea, care are un drum lung în față, a pornit cu doar câteva zile înainte ca secretarul de stat Antony Blinken să sosească în Ciudad de Mexico pentru a stabili noi acorduri bilaterale, cu scopul de a controla valul de migranți care încearcă să intre în Statele Unite.

Caravana, în care se află inclusiv multe familii cu copii mici, este cea mai mare din acest an, un indiciu al faptului că eforturile comune ale administrației Biden și ale guvernului președintelui Andrés Manuel López Obrador de a descuraja migrația nu sunt suficiente.

Procesiunea a plecat din orașul Tapachula, situat în apropiere de granița sudică a Mexicului cu Guatemala.

Forțele de securitate au asistat la ceea ce părea a fi o repetare a strategiei deja folosite, când autoritățile au oferit migranților o formă de statut legal temporar, folosit de mulți pentru a-și continua ulterior călătoria spre nord.

„Așteptăm aici de trei sau patru luni fără un răspuns”, a declarat Cristian Rivera, un migrant care călătorește singur, după ce și-a lăsat soția și copilul în Hondurasul său natal.

„Să sperăm că, odată cu acest marș, se va produce o schimbare și vom putea obține permisiunea de care avem nevoie pentru a ne îndrepta spre nord”, a spus el, potrivit Associated Press.

Sosiri masive de imigranți la granița americană

Președintele López Obrador a fost de acord să primească imigranți din țări precum Venezuela, Nicaragua și Cuba, respinși de SUA pentru că nu au respectat regulile azilului.

Dar acest acord, care ar fi trebuit să limiteze creșterea post-pandemică a migrației, pare să fie insuficient, deoarece numărul de sosiri crește din nou, perturbând comerțul bilateral și alimentând nemulțumirea conservatorilor americani.

În această lună, până la 10.000 de imigranți au fost arestați în fiecare zi la frontiera de sud-vest a SUA. Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor din SUA a fost nevoit să suspende traficul feroviar transfrontalier în orașele texane Eagle Pass și El Paso, deoarece imigranții se urcau pe trenurile de marfă.

Iar arestările pentru trecerea ilegală a frontierei au depășit două milioane în fiecare dintre ultimii doi ani.

Îndemnul Mexicului pentru SUA

Vineri, López Obrador a declarat că este dispus să colaboreze în continuare cu SUA pentru a aborda preocupările legate de migrație.

Dar, de asemenea, el a îndemnat administrația Biden să relaxeze sancțiunile impuse guvernelor de stânga din Cuba și Venezuela - de unde provin aproximativ 20% din imigranții sosiți în ultimele luni - și să trimită mai mult ajutor țărilor în curs de dezvoltare din America Latină și nu numai.

„Despre asta vom discuta, nu este vorba doar de o dispută”, a declarat López Obrador în cadrul unei conferințe de presă vineri, după o conversație telefonică purtată cu președintele Joe Biden, care a pregătit terenul pentru delegația americană la nivel înalt.

Din delegația americană, care se va întâlni miercuri cu președintele mexican, vor face parte și secretarul pentru securitate internă Alejandro Mayorkas, și consiliera pentru securitate internă de la Casa Albă, Liz Sherwood-Randall.

Cu toate acestea, capacitatea Mexicului de a ajuta SUA ar putea fi limitată, scrie Associated Press.

În decembrie, guvernul a oprit un program de repatriere și transfer al imigranților în interiorul Mexicului din cauza lipsei de fonduri. Până în prezent, în acest an, Mexicul a depistat peste 680.000 de imigranți care trăiesc ilegal pe teritoriul său, în timp ce numărul străinilor care cer azil în țară a atins cifra-record de 137.000.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (28)
  • Avatar comentarii

    ssLazio 25.12.2023, 16:18

    Si o sa iasa un individ cu parul portocaliu sa ne spuna ca era bun un zid la granita aia.

  • Avatar comentarii

    Vale25 25.12.2023, 16:32

    Nasol moment pentru americani...

  • Avatar comentarii

    Alex.59 25.12.2023, 16:41

    Păi dacă e "țara tuturor posibilităților" să-i primească pe toți...Europa cum s-a umplut de migranți..? ?

  • Avatar comentarii

    Mihai78 25.12.2023, 17:15

    Eu NU m-as indrepta sa emigrez spre SUA,o tara cu 34 trilioane datorie pt care plateste 72 mil$ zilnic ca dobanda,care are 3 arme de foc pe cap de locuitor care se impusca si pt o flatulenta,care sufera de epidemie de obezitate si de droguri,si care tot ce stie e sasi creasca bugetul militar pt urmatoarele "revolutii"si"democratii"globale si numarul oamenilor care traiesc in strada(si pt care iti este interzis legal sa le dai mancare in SUA,pt ca vezi doamne ii poti otravi).halal tara.

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 25.12.2023, 17:25

    Imi aminteste de scena din Forrest Gump.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală