Până la data cu pricina însă, cardul de sănătate va fi utilizat în paralel cu actualul sistem. Astfel, în perioada 1 februarie- 30 aprilie, asiguraţii care nu au intrat încă în posesia noului document vor putea merge la medic doar cu adeverinţa de asigurat şi, în baza acesteia, vor primi serviciile medicale de care au nevoie. Mai mult decât atât, conducerea CNAS a anunţat că medicii de familie au fost de acord să împartă “plasticele” care, din diferite motive, s-au întors la casele de asigurări. Astfel, după 1 februarie, noile documente vor ajunge la medicii de familie, care le vor înmâna celor aproximativ 800.000 de pacienţi în momentul în care aceştia vor merge la control. Preşedintele CNAS, Vasile Chiurea, susţine că, în cele trei luni în care sistemele vor funcţiona în paralel, nici un asigurat nu va fi privat de serviciile medicale, chiar dacă nu a intrat încă în posesia actului de plastic. “Procesul de tipărire şi de distribuire a cardului de sănătate continuă pentru asiguraţii care vor împlini în viitor vârsta de 18 ani sau dobândesc calitatea de asigurat”, a precizat Chiurea. l

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.