Răspunsul lui Traian Băsescu a fost năucitor: l-a invitat pe Victor Ponta să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care ar fi primit avizul Consiliului.
„De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie, acest lucru neintrând în atribuţiile CSAT. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT”, i-a cerut şeful statului lui Ponta prin intermediul purtătorului prezidenţial, Bogdan Oprea.
Totodată, Traian Băsescu i-a cerut prim ministrului să-şi asume responsabilitatea pentru privatizarea CFR Marfă.
„De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-şi asume responsabilitatea care decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA.
Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfăşurat până în prezent este un succes, domnul preşedinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”, a mai adăugat Oprea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.