Deși inflația a ajuns la 15,9% în luna septembrie față de aceeași lună a anului trecut, există o serie de domenii unde angajatorii au crescut salariile, astfel că majorările aproape compensează scumpirile bunurilor și serviciilor.
Cuprins:
Cele mai stabile locuri de muncă în perioade de incertitudini sunt cele din retail, pharma, telecom și IT, unde salariile au crescut cu aproximativ 10% față de anul trecut, conform datelor Salario, comparatorul de salarii realizat de eJobs.
Potrivit datelor, acestea sunt:
„Deși salariile au crescut de la an la an, angajatorii nu reușesc să țină pasul cu inflația. Domeniile stabile care vor face față chiar și perioadelor presărate cu incertitudini sunt retailul, unde în prezent sunt deschise aproape 4.000 de anunțuri de angajare, IT-ul cu aproape 1.700 de joburi sau telecom, cu peste 1.500 de oportunități deschise”, explică Roxana Drăghici, directorul de vânzări al eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.
Acestea sunt domenii unde angajatorii sunt companii mari, în special corporații din străinătate.
Libertatea a scris recent că în domenii precum retailul, băncile sau energia, petrolul, multinaționalele prezente în România au marje de profit mai mari decât grupurile-mamă din Occident, iar unul dintre motive îl constituie salariile mai mici pe care le oferă față de țările de baștină.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 32.000 de locuri de muncă în România și în străinătate.
Comparatorul de salarii funcționează pe baza informațiilor introduse de utilizatorii săi.
Până în prezent, peste 460.000 de specialiști și-au introdus veniturile.
Trustul de presă Ringier, care publică ziarul Libertatea, deține și portalul eJobs.ro.