Carmen Iohannis a luat parte la cinci ateliere organizate pentru copiii cu autism în Parcul Sub Arini din Sibiu, scrie Mediafax.ro. Soția președintelui Klaus Iohannis a purtat o eșarfă albastră, culoare care marghează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.

„E important să nu avem prejudecăţi de niciun fel. Toţi copiii sunt ai noştri, toţi suntem cu probleme, niciunul nu este lipsit de probleme, deci trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem şi să le luptăm şi să ne iubim pentru că aceasta ne este menirea”, a declarat Carmen Iohannis.

Carmen Iohannis, alături de copiii cu autism la Sibiu, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Carmen Iohannis a menționat că va rămâne alături de copiii din Parcul Sub Arini atât cât va fi necesar. Soţia preşedintelui a participat la fiecare atelier organizat și, împreună cu copiii, a făcut origami, semne de carte cu amprenta Câinelui Allan, care este câine de terapie la UCOS.

Totodată, Carmen Iohannis a citit cărți împreună cu copiii, alături de care a făcut fotografii.

Carmen Iohannis a mai spus că, în cadrul săptămânii „Școala Altfel”, va merge împreună cu elevii săi la copiii internați în Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, dar şi la un orfelinat la care a fost şi înainte de Crăciunul din 2016.

Întrebată dacă va participa anul acesta la Semimaratonul de la Sibiu, pentru a sprijini copiii născuți prematur, așa cum făcut anul trecut, soția președintelui Klaus Iohannis a precizat că încă nu s-a decis.

Potrivit organizatorilor, marșul de conștientizare a autismului începe de la ora 17 în Sibiu, ocazie cu care vor fi oferite o mie de baloane albastre. Din Parcul Sub Arini până în Piața Mare, se va mărșălui sub sloganul „Sibiul Albastru”. În Piața Mare, se vor ține discursuri despre semnificația acestei zile. Tot sub acelaşi slogan, se vor ilumina în albastru Primăria Sibiu, Fundaţia UCOS şi Turnul Sfatului, între orele 18 – 24.

sursă foto: oradesibiu.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.