Carmen Paunescu nu a scapat de puscarieAzi, la Tribunalul Valcea va avea loc apelul procesului lui Carmen Paunescu, sotia senatorului PSD Adrian Paunescu, acuzata de omor din culpa.


Reamintim ca la data de 31 iulie 2004, in timp ce conducea autoturismul Hyunday Terracan dinspre Bucuresti catre Craiova, in localitatea Pielesti-Dolj, Carmen Paunescu, aflata la volan, a intrat in depasire si a lovit frontal o Dacia Nova. In urma impactului au murit sotii Burlan si fiica acestora, toti din Valea Mare, iar o alta fiica, Silvia Burlan a avut nevoie de ingrijiri medicale de 70-80 zile. Judecatoria Ramnicu Valcea a condamnat-o pe Carmen Paunescu la doar doi ani de inchisoare cu suspendare. In apelul intocmit de procurorul Cerasela Ungureanu de la Parchetul d.p.l. Judecatoria Ramnicu Valcea, care are termen azi la tribunal, se mentioneaza: “Prima instanta a aplicat o pedeapsa gresit cuantificata, care nu corespunde gravitatii faptelor retinute in sarcina inculpatei. (…) Instanta a procedat la o gresita individualizare a pedepsei in raport de valorile sociale lezate, de gradul de pericol social al faptei comise, de gravitatea deosebita a acesteia, care s-a soldat cu uciderea a trei victime din cadrul aceleiasi familii, din culpa exclusiva a inculpatei, cu vatamarea grava a minorei Burlan Silvia, precum chiar si cu vatamarea fiicei inculpatei (desi reprezentantii legali nu au inteles sa formuleze plangere penala impotriva inculpatei) (…) Apreciem ca aplicarea unei pedepse situata la limita minimului special exprima o clementa nemeritata. Consideram imperios necesara aplicarea unei pedepse mai aspre”, se mentioneaza in motivele de apel semnate de procuror. Pentru un accident similar, Curtea de Apel Pitesti a aplicat o pedeapsa cu executare de inchisoare de trei ani si sase luni, in conditiile in care din accident a rezultat decesul a trei victime, fara ranirea vreunei alte persoane.


Carmen Paunescu nu a scapat de puscarieCompletul care va judeca azi procesul va fi format din: presedinte Claudiu Stefan si judecator Elena Handolescu.

Ce au băut rușii pe stația orbitală. Dezvăluire incredibilă după 40 de ani! Băutura e un brand de succes în România
PARTENERI - GSP.RO
Ce au băut rușii pe stația orbitală. Dezvăluire incredibilă după 40 de ani! Băutura e un brand de succes în România
BOMBĂ! Pericolele pentru tinerii care se vaccinează. Medicii au făcut anunțul îngrijorător
Playtech.ro
BOMBĂ! Pericolele pentru tinerii care se vaccinează. Medicii au făcut anunțul îngrijorător
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
HOROSCOP
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
Ce a pățit un bărbat care a consumat câte 12 doze de energizant pe zi, timp de un an. „Asta mi-a spus medicul”
Știrileprotv.ro
Ce a pățit un bărbat care a consumat câte 12 doze de energizant pe zi, timp de un an. „Asta mi-a spus medicul”
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)