Valuri de şampanie au curs la cheful dat de Florin Cârstocea în clubul Bamboo din Mamaia. Invitaţii au fost unul şi unul, figuri pol itice, dar şi multe vedete. Potrivit publicaţiei Uups!, pri4405-253964-dc.jpgetenii vechi ai milionarului, multe fete frumoase, dar şi nelipsitul Radu Mazăre au luat parte la aniversarea magnatului. Petrecerea s-a încheiat cu un imens foc de artificii, cerul fiind luminat câteva minute bune. Florin Cârstocea, milionarul din Constanţa, a făcut avere din afacerile cu petrol, dar şi din turism.

Avere de peste 40 de milioane de euro

El deţine hotelul Central din Mamaia, dar şi campingul Holiday din aceeaşi staţiune. De asemenea, s-a implicat în comerţul cu ambarcaţiuni de lux, el deţinând compania Neptun Yacht. Potrivit Top Capital, averea lui depăşeşte 40 de milioane de euro.

Daniela Crudu, preferata sărbătoritului

Colega de platou a matinalilor Răzvan şi Dani a avut statut de invitat special la aniversarea milionarului constănţean. Daniela Crudu a fost MC şi toată noaptea a dansat şi s-a plimbat printre mese. Cârstocea s-a pozat cu focoasa brunetă, milionarul spunându-le prietenilor că Daniela este vedeta lui preferată din showbiz. Printre cei care au animat seara au fost cei de la Smokie, dar şi Marcel Pavel şi Anda Adam.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.