De generații, copiii l-au iubit pe indianul Winnetou, șeful de trib al apașilor Mescalero, personaj creat de Karl May (n. 1842-d. 1912), unul dintre cel mai bine cotați autori germani ai tuturor timpurilor, cu sute de milioane de exemplare ale cărților sale vândute în întreaga lume.

Acum însă cărțile sunt retrase de pe piață, inclusiv din bibliotecile online. „Am decis să oprim vânzarea titlurilor. Feedback-ul dumneavoastră ne-a arătat clar că am rănit sentimentele multora cu seria Winnetou”, a transmis editura.

„Tânărul șef Winnetou” alimentează prejudecăți „coloniale” și „rasiste”, „înfățișează genocidul și nedreptatea aduse de acapararea pământului de către coloniştii albi”, au fost criticile aduse cărții.

Prin urmare, Ravensburger dorește acum „să-și revizuiască strategia” și va lucra, pe viitor, cu „consultanți externi” și „cititori sensibili”.

Ravensburger Verlag, instituție înființată în 1883, are aproximativ 2.400 de angajați și a înregistrat anul trecut vânzări de 636 de milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.