0-95828-booksepa.jpg

Astfel, Armstrong a observat un grup de 45 de copii obezi, cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani, pe parcursul a 6 luni de zile. O parte dintre aceştia au trebuit să citească poveşti ale căror personaje aveau probleme de sănătate, mai ales din cauza kilogramelor în plus, şi care încercau să remedieze situaţia. Restul au fost lăsaţi să lectureze cărţile preferate, de obicei poveşti cu prinţi şi prinţese care arătau bine şi aveau vieţi perfecte.

La sfârşitul perioadei, s-a observat că micuţii care citiseră piveşti cu personaje care aveau de suferit din cauza felului în care arătau au fost mai interesaţi de propria lor imagine şi şi-au schimbat stilul de viaţă într-unul mai sănătos, ajungând chiar să dea jos câteva kilograme. Ceilalţi copii au continuat să mănânce la fel de mult şi să-şi neglijeze aspectul fizic, cu toate că în mod normal ar fi trebuit să vrea să copieze personajele din poveşti.

Dr. Armstrong a fost foarte încântată de rezultat, deoarece ea venise cu această teorie în urmă cu câţiva ani dar nu fusese luată în serios deoarece nu o aplicase în cadrul unui studiu monitorizat pentru a vedea care sunt rezultatele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.