Pentru Marian Sabo, lemnul nu mai are de mult timp secrete. A invatat
sa-i aprecieze calitatile, a invatat sa-l prelucreze iar cu timpul a ajuns sa vorbeasca despre ceea ce este cunoscut ca fiind una dintre cele mai eficiente materii prime din lume, cu admiratie, ca si cand ar vorbi despre ceva care vine de pe alta lume. „Nici nu este foarte greu, atat timp cat din prelucrarea lemnului ne castigam existenta si eu si familia mea”, spune Marian.
A doua sa mare pasiune sunt animalele. „Cred ca altfel nici nu se putea sa faci ceea ce fac eu, este imposibil ca creezi ceva pentru animale, dar sa nu simti nimic in mod special pentru ele”.
Atunci cand sta de vorba cu un client, pentru Marian este suficient sa afle din ce rasa face parte cainele pentru a-si forma aproape instantaneu o parere despre cum va trebui sa arate viitoarea casuta a animalului. „Am incercat intotdeauna sa urmaresc fiecare rasa cum se misca si cum se poarta in interiorul spatiului pe care eu il creez. Dupa atatia ani, pot spune ca rasa cainelui lup este cea mai pretentioasa, in sensul ca el simte si profita imediat de facilitatile pe care i le oferi. De exemplu, daca viitoarea lui casuta va fi prevazuta si cu o mica ferestruica animalul va incepe sa foloseasca acel spatiu si inainte de a iesi din cusca se va uita intotdeauna prin ea, in curte. Daca va beneficia si de un mic patut, va fi foarte greu sa il dezobisnuiesti. In acest sens am facut chiar un mic experiment, am creat in cusca cainelui meu lup un pat peste care am asternut o mica salteluta. Dupa o scurta perioada de timp i-am luat salteluta si i-am pus-o jos. Initial a fost putin derutat, dar a luat-o in dinti si a tras-o inapoi in pat”.
Preturile casutelor pentru caini variaza intre 800.000 de lei si cateva milioane, in functie de finisaje si de facilitati (geamuri termopan, incalzire, pereti dublati cu materiale speciale, sisteme electrice de iluminare etc). Ultima inventie, care apartine exclusiv romanului, se refera la sistemul de curatire rapida a custii, podeaua fiind prinsa de corpul casei prin doua sau trei balamale. „Atunci cand se doreste curatirea, se inclina casuta, care fiind din lemn este foarte usoara, se sprijina de un suport si se indeparteaza cu ajutorul unei maturici eventualele murdarii de pe podea. Apoi, se aseaza la loc”.
Afacerea care initial a demarat din pasiune pentru cei mai buni prieteni ai omului i-a dat acum lui Marian Sabo idei noi, desi un ciudat incendiu, izbucnit parca de nicaieri, a fost la un pas de a pune cruce afacerii sale din Soseaua Chitila, in urma cu cateva luni. „M-am gandit ca nu ar fi rau sa incerc sa fac si case din lemn in adevaratul inteles al cuvantului. Calculele pe care le-am facut noi mi-au dat un pret de piata al locuintelor de 130 – 150$ mp, ceea ce inseamna foarte, foarte putin in comparatie cu ceea ce se practica acum. Cu 7.000 de dolari se poate construi o casa care sa cuprinda living, un dormitor si dependinte, bucatarie, camara, baie etc. Cu 10.000 de dolari deja se poate scoate o casa de vis, in toata puterea cuvantului”. Viitoarele case vor fi create dupa principii tehnologice americane si canadiene, au structura de rezistenta, pot fi etajate si, cel mai important, pot fi modulate in toate combinatiile posibile. „Nu exagerez deloc cand spun ca am putea sa facem respectiva casa sa se invarta dupa soare. Tehnologie exista, numai ca este putin mai scumpa. A nu se intelege ca intreaga casa se va roti, este vorba numai de etaj si de acoperis, care pot fi asezate pe un sistem care sa permita rotirea”, mai spune Marian.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.