Preţul cerut în schimbul acesteia este de 139.000 de dolari şi imobilul a fost utilizat de către regizori doar pentru filmările din exterior. Casa are trei dormitoare şi o terasă şi arată la fel ca la momentul filmărilor.

Filmul „Rocky”, un succes neaşteptat!

Povestea legendarului pugilist Rocky Balboa este cel mai populare personaj interpretat de Sylvester Stallone. Rocky Balboa, a luat viață într-o noapte de la sfârșitul lunii martie 1975, după vizionarea meciului de box dintre legendarul campion Muhammad Ali și un necunoscut, Chuck Wepner, care a reușit să reziste loviturilor lui Ali, pierzând prin decizia arbitrilor, dar reușind să-l trimită la podea pe campion și să câștige admirația publicului. Inspirat, Stallone s-a încuiat într-o cameră timp de trei zile, în care a scris scenariul filmului. Mai mulți producători s-au arătat interesați de scenariu, dar Stallone a insistat că nu-l vinde decât cu condiția să joace el însuși în rolul titular.

Ofertele au crescut substanțial, de la câteva zeci de mii de dolari, la peste o sută, producătorii dorind o vedetă consacrată ca Robert Redford, Burt Reynolds sau Ryan O’Neal în rolul principal. Deși nu mai avea în cont decât aproximativ $100, Stallone s-a ținut ferm pe poziție. Ofertele au urcat la $200 000 și peste. În cele din urmă, au căzut de acord că Stallone va interpreta rolul, cu condiția ca bugetul filmului să nu depășească un milion de dolari.

În cele din urmă, filmul a fost finalizat pentru aproximativ $1.1 milioane, și a devenit unul din cele mai mari succese de casă din toate timpurile, încasând aproape $120 de milioane în Statele Unite și Canada, și aproape $100 de milioane în restul lumii. De asemenea, filmul a fost nominalizat la 10 premii Oscar, din care a câștigat trei, între care și cel mai important, pentru cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor și cel mai bun scenarist.
Ulterior, pelicula a avut parte de încă 5 serii de succes.
Foto: NorthFoto

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.