Hidoasa si de prost gust mi se pare modificarea propusa la legea locuintei de o serie de smecherasi din Ministerul Transporturilor. Astfel, potrivit parsivei minti din spatele proiectului, si institutiile publice, adica ministere, primarii, prefecturi, vor avea dreptul sa construiasca vile de vacanta pentru propriii salariati. Adica o casuta la munte, doua-trei la mare, doua-trei la Sovata, si una-doua la Snagov, ca e de bon-ton.
Daca propunerea ar fi venit pe fondul unei cresteri economice serioase poate ar fi vadit mai putina nesimtire. Dar in conditiile in care sanatatea populatiei este la pamant, in conditiile in care invatamantul e sufocat de lipsa fondurilor, in conditiile in care fiscalitatea e mai apasatoare ca oricand, sa vorbesti de case de vacanta pentru institutiile bugetare trebuie sa fi ori cinic, ori cretin incurabil.
Pentru cinism nu exista leac. Doar o data la patru ani electoratul poate aplica un tratament corespunzator. In schimb, pentru cretinismul cronic se recomanda, intr-adevar, tratamentul prin vacante prelungite la Sapoca sau la Balaceanca. Stabilimente numai bune pentru odihna mintii celor care au elaborat un asemenea proiect si pentru cei care il vor vota. Cine este pentru?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae0b060b498e22810db427cf88b92715.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_b4073411c4bb7e2bae4493276ee44f0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c040af7f3c1c4ba8c0af41131f9c7f98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25968651d36bad2f1ed5625338b3d4bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_187fbe8f6422c33ec94f0ff789f1a939.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_4d8b88ed1aaac4759647661fd7a93eb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.