„Începând de astăzi (duminică, 14 octombrie – n.r.) şi până la mijlocul lunii noiembrie 2018 când, conform ştirilor difuzate de mass-media, se vor ridica restricţiile de circulaţie pe DN73, indiferent de stadiul lucrărilor, am hotărât să împărţim cu dumneavoastră costurile acestei situaţii inacceptabile create de autorităţi prelungind cu o oră programul de funcţionare a Castelului Bran. Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, ultima intrare de vizitare va fi ora 17.00, fără a aplica tariful special de after hour. Protestăm, încă odată, faţă de situaţia inadmisibilă, intolerabilă şi periculoasă creată de autorităţi şi de firmele care execută lucrările de reabilitare pe DN73, tronsonul Râşnov-Bran, situaţie de natură a aduce grave prejudicii economice celei mai importante destinaţii turistice din România”, se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

În 2017, aproximativ un milion de turişti au trecut pragul celui mai vizitat obiectiv turistic din judeţul Braşov.

Programul vechi de iarnă (1 Octombrie – 31 Martie)

Luni: 12.00 – 16.00
Marți–Duminică: 09.00 – 16.00
Ultima intrare: 16.00

Programul nou de iarnă, până în 18 noiembrie (1 Octombrie – 31 Martie)

Luni: 12.00 – 16.00
Marți–Duminică: 09.00 – 17.00
Ultima intrare: 17.00


Citește și… EXCLUSIV/ A împlinit 19 ani dar tot nu pleacă singură de acasă! Nicole Cherry merge pentru prima oară în SUA, însă cu tata


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.