Câștigătorul la Loto 6/49 din 3 decembrie și-a ridicat premiul. Bărbatul din Constanța care a câştigat premiul cel mare la extragerea Loto 6/49 de duminică, 3 decembrie, s-a prezentat la sediul Loteriei Române pentru a-şi revendica premiul.
S-a întâmplat joi, 7 decembrie, iar suma ridicată este în valoare de 1,37 milioane de euro.
Posesorul biletului norocos, pe care l-a jucat la o unitate din Piața Tomis, are peste 50 de ani și joacă de peste 30 de ani la Loteria Română şi, cel mai mult, îi place să-şi încerce norocul la Loto 6/49 şi la lozul răzuibil “Zodiac”.
Câștigătorul din Constanța a declarat angajaților de la Loteria Română că până acum nu a câştigat decât sume mici, dar că “simţea de ceva vreme ca norocul cel mare se apropie”.
”Ne-a povestit că a jucat, că de obicei, într-o zi de sâmbătă numai că, de această dată, a hotărât să joace trei variante în loc de două. Cea de-a treia variantă s-a dovedit a fi cea câştigătoare. Cu excepţia unui singur număr, care are semnificaţie personală, celelalte numere au fost alese la întâmplare”, transmite Loteria Română.
Cu banii câştigaţi doreşte să-şi ajute copiii şi să călătorească prin ţară.
Loteria Română a anunțat că suplimentează cu câte 100.000 de lei fondul de câștiguri al categoriei I pentru fiecare din tragerile Loto 6/49 din perioadă 7-21 decembri.