Ai nevoie de un borcan de 3 litri și 1,5 kg de castraveți cornișon, de grădină, 5-6 căței de usturoi, cimbru uscat, mărar uscat, facultativ- un ardei iute sau boabe de piper. Pentru saramură îți trebuie 1,5 litri de apă, două linguri de sare grunjoasă și o felie de pâine.

Pasul 1. Se curăță usturoiul și se taie cățeii, dacă sunt mari, în două. Se spală castraveții și se curăță florile de la capăt, apoi se pun într-o strecurătoare. Borcanul se spală și se clătește. Se așază pe fundul său jumătate din mărar și cimbru. Se pun apoi castraveții în picioare, bine îndesați. Cine dorește poate pune și un ardei iute sau câteva boabe de piper pentru un gust mai picant. Se lasă saramura la clocotit 2-3 minute, se stinge focul și apoi se lasă puțin să se răcească, cam 10  minute. Apoi se toarnă peste castraveții din borcan. Se pun deasupra restul de crenguțe de cimbru și mărar și se acoperă borcanul cu o farfurioară. Se lasă peste noapte în casă. După vreo 5 ore se pune deasupra o felie de pâine, care se apasă pentru a se îmbiba cu saramura. Aceasta va grăbi acrirea. Se lasă doar 24 de ore, apoi se înlătură. Se acoperă iar borcanul cu farfurioara și se pune a doua zi, pe balcon sau în curte, la soare.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Pasul 2. Dacă saramura este tulbure înseamnă că a început fermentarea. Și culoarea castraveților se schimbă, semănând cu cei murați. Se lasă pe balcon, sau în curte, fiindcă noaptea e mai rece.

Pasul 3. Timpul de acrire poate dura între 3-5 zile, în funcție de vreme. E bine ca ziua să stea la soare. Dacă e mai înnorat, adu-i în casă. Atunci murarea se mai prelungește cu 2-3 zile, deci va dura cam 8 zile. Dacă este foarte cald, durează doar 3-4 zile.

Pasul 4. După ce s-au acrit, se scot din borcan, se pun în cutii de plastic sau într-o carafă cu capac și cu cățeii de usturoi. Mărarul, cimbrul și ardeiul se aruncă. Se păstrează apoi la frigider și două săptămâni. Sunt delicioși.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI