Un câine-robot produs de Sony poate deveni un asistent inteligent al unei case smart, grație unui program dezvoltat pe o platformă web, care le permite programatorilor să adauge funcții și programe noi dispozitivului smart Aibo.
Câinele-robot Aibo, fabricat de Sony, poate deveni astfel cel mai bun prieten al omului, în varianta high-tech, arată publicația de specialitate The Verge.
Cu noul său program „Aibo Developer”, Sony invită dezvoltatorii să realizeze „servicii și aplicații” care se pot folosi la Aibo.
Într-un video lansat de producător pe Youtube, Aibo a monitorizat un cuptor cu microunde, a pornit un aspirator inteligent, și i-a amintit unui copil că a lăsat frigiderul deschis. Cățelul inteligent îndeplinește chiar și rolul de cameră de supraveghere, devenind un baby-sitter full time pentru părinți!
https://youtu.be/eEuByZKpA08
Pentru programarea câinelui-robot ca să îndeplinească sarcini mai simple, există programul „Aibo Visual Programming”, care permite folosirea unor aplicații simple pentru a-l învăța pe Aibo ce să facă în casă. Una din sarcinile pe care câinele-robot le poate îndeplini este ridicarea de pe jos a unui șervețel folosit de o persoană, neutralizând astfel pericolul de contaminare cu un virus gripal.
https://youtu.be/mRtS812bKgk
Există însă unele limitări ale aplicațiilor de programare ale lui Aibo, arată Sony, astfel că nu se poate modifica „emoția, caracterul sau starea de spirit” al câinelui-robot.
Câinele-robot Sony Aibo va fi comercializat în SUA la prețul de 2.899 dolari. Versiunea de soft 2.50 permite dispozitivului să fie controlat prin aplicația „My Aibo” . Câinele robot poate fi instruit pentru realizarea sarcinilor în casă direct de pe telefon, cu această aplicație.