Cât costă funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Estimările făcute de britanici

Comentează
Arhiva foto

Guvernul britanic nu a dezvăluit suma exact pe care o va cheltui pentru cele 10 zile de funeralii, dar o estimare făcută de presă arată că britanicii vor cheltui circa 6 milioane de euro, relatează publicația News Corp.

Evenimentul va fi una din cele mai mari adunări de politicieni și membri ai caselor regale pe care Marea Britanie a văzut-o în ultimele decenii.

Ultimele funeralii de stat din Marea Britanie au fost cele ale fostului prim-ministru Winston Churchill, în 1965, dar în ultimii ani au avut loc alte înmormântări care oferă o perspectivă asupra costurilor finale. Spre exemplu, funeralii din 2002 ale Reginei Mamă Elisabeta au costat circa 6,1 milioane de euro, iar cele ale Prințesei Diana sunt estimate la 5,7 milioane de euro.

Costurile au fost mult mai mici în cazul funeraliilor Prințului Philip de anul trecut, întrucât ceremonia a fost una privată cu doar 30 de invitați pentru a respecta protocolul Covid.

Familia Regală britanică primește finanțare guvernamentală numită „subvenție suverană” pentru a sprijini îndatoririle regale „cum ar fi recepțiile și petrecerile” și pentru a acoperi „costurile de funcționare”, care includ călătoriile și întreținerea clădirilor. În exercițiul bugetar 2020/21, monarhia a primit un grant suveran de 86 de milioane de lire sterline (circa 98 milioane de euro).

Cu toate acestea, costurile generale privind securitatea, protecția poliției metropolitane pentru evenimente și costurile logistice ale administrației locale, cum ar fi închiderea drumurilor, nu sunt acoperite de grant și sunt plătite de guvern.

De ce a fost aleasă Westminster Abbey?

Nu au mai fost ținute funeralii regale la Westminster Abbey din 1760 de la moartea Regelui George al II-lea, dar tradiția ca acestea să fie organizate la St George's Chapel din Windsor a fost schimbată acum pentru a simboliza importanței Westminster Abbey în viața Reginei Elisabeta a II-a. Aici a fost încoronată și aici s-a căsătorit cu Philip.

Catedrala Westminster Abbey din Londra Foto: 123rf

Catedrala gotică are mai bine de 1.000 de ani și a găzduit nenumărate momente istorice semnificative – cel mai recent, nunta Prințului William și Kate Middleton și înmormântările Reginei Mame în 2002 și a Prințesei Diana în 1997.

Ea are capacitatea de a găzdui 2.200 de persoane, un număr care ar putea fi atins rapid pentru înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a.

Cele mai costisitoare înmormântări

Potrivit sursei citate, una dintre cele mai costisitoare înmormântări a fost cea a fostului președinte american Ronald Reagan din 2004. Prețul a fost estimat al 400 de milioane de dolari. De asemenea, potrivit Yahoo Finance, SUA au plătit 500 de milioane de euro, în 2018, pentru înmormântarea lui George H.W. Bush.

În Europa, funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea din 2005, conclavul, alegerile și inaugurarea Papei Benedict au fost estimate la 8,9 milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!