Asta reiese dintr-o analiză Economica.net, realizată pe baza datelor oficiale pe care le-au comunicat cele patru Case de Pensii care le administrează.

De altfel, pensiile speciale rămân în vigoare, după ce Senatul a respins propunerea USR de abrogare a acestora.

În schimb, Traian Băsescu nu e de acord cu pensiile speciale pentru primari: ”Indiferent cine are pensii speciale, fură bani!”

Aproape 150.000 de oameni au încasat pensie specială în luna decembrie 2017, cei mai mulți fiind militari şi poliţişti. Bugetul de stat, din care se plătesc integral pensiile speciale ale militarilor şi poliţiştilor şi – parţial – ale civililor, este alimentat din taxele şi impozitele plătite de toţi contribuabilii din România.

Astfel, în 2017 s-au plătit de la bugetul de stat, adică din banii tuturor contribuabililor, peste 6,94 de miliarde de lei pentru pensiile speciale acordate în anul 2017, reiese din informaţiile pe care cele patru Case de Pensii le gestionează le-au comunicat, în exclusivitate, sursa citată.
O serie de legi le oferă privilegii pe viaţă militarilor şi magistraţilor, parlamentarilor, personalului diplomatic şi consular, piloţilor, grefierilor, dar nu numai. Mai mult, sumele pe care le primesc nu li se stabilesc în funcţie de contribuţia efectivă la pensii, ca în cazul pensionarilor de rând.
Totuși, pensiile speciale pot fi cumulate cu pensiile publice. Decizia Guvernului contrazice afirmațiile Olguței Vasilescu.

Pe de o parte, pensiile de serviciu ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se plătesc numai din bugetul de stat.

Pe de altă parte, pensiile de serviciu ale civililor nu sunt plătite doar din bugetul asigurărilor sociale de stat, adică în funcţie de contribuţia efectivă a beneficiarului la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci şi din bugetul de stat, adică din banii tuturor contribuabililor, persoane fizice şi juridice.

VIDEO Scandal imens! Abia împăcat cu fosta soție, starul a fost prins cu o blondă superbă! Criza de nervi a fost filmată: „De asta ai plecat de lângă iubit?!”
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Scandal imens! Abia împăcat cu fosta soție, starul a fost prins cu o blondă superbă! Criza de nervi a fost filmată: „De asta ai plecat de lângă iubit?!”
Alin Oprea, descoperire ȘOC despre soția sa. Ce a găsit într-un apartament închiriat de cei doi, nu i-a venit să creadă
PARTENERI - PLAYTECH
Alin Oprea, descoperire ȘOC despre soția sa. Ce a găsit într-un apartament închiriat de cei doi, nu i-a venit să creadă
Horoscop 3 decembrie 3030. Capricornii ar putea strica ceva în relațiile cu cei dragi, fără intenție
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 3030. Capricornii ar putea strica ceva în relațiile cu cei dragi, fără intenție
FOTO. Cine a luat monolitul din Utah. Momentul a fost surprins de un fotograf
Știrileprotv.ro
FOTO. Cine a luat monolitul din Utah. Momentul a fost surprins de un fotograf
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii
Telekomsport
VIDEO-ŞOC! O prezentatoare TV a rămas GOALĂ în faţa tuturor. Imaginile fac înconjurul lumii