Despărţirea dintre cei doi s-a oficializat, ieri, în doar câteva minute, la Judecătoria sectorului 4. Motivele, după cum au recunoscut amândoi, au fost multe şi mărunte. Fără discuţii, soţii Crişan s-au înţeles asupra modului în care vor împărţi bunurile.
Cei doi copii, Daria Cătălina, de 9 ani, şi Raris Andrei, de 5 ani, vor rămâne în îngrijirea Luciei, care revine la numele de fată, Bubulac.
“Mă simt gol pe dinăuntru, eu m-am consumat, eu sunt un om care pune suflet. Nu pot să spun că-mi pare bine, dar nici rău”, a declarat Crişan, la finalul şedinţei de judecată.
“Erau nişte discuţii, cum se întâmplă în orice familie, peste care am crezut că putem trece. M-am gândit că 20 de ani de când suntem împreună înseamnă ceva. Am aflat din ziar că s-a plâns unor prieteni că vrea să divorţeze”, a spus Lucia Bubulac, fosta soţie a lui Crişan.
Momentan, cei doi locuiesc încă împreună, însă Lucia urmează să se mute într-un apartament cu cei mici şi cu mama ei. Cătălin şi Lucia s-au cunoscut în 1990, într-un autobuz care mergea la Galaţi. S-au plăcut foarte mult, iar Cătălin a cerut-o de nevastă de la părinţi, prin telefon, la 4 dimineaţa. S-au căsătorit în 1995 şi au doi copii. În anii de căsnicie au cumpărat o maşină de lux şi o vilă estimată la 300.000 de euro.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi