Gheata este viata lor. Acolo sus, pe peretii alunecosi si reci, se simt cel mai bine. Niste “oameni-paianjeni”, pasionati de escalade. Cei mai buni alpinisti din lume s-au intalnit in weekend la Busteni pentru a lua parte la cea de-a patra etapa a Cupei Mondiale de escalada pe gheata. 35 de sportivi, atat fete cat si baieti din 10 tari diferite, s-au intrecut in maiestrie si forta in incercarea lor de a cuceri primul loc al campionatului.
La baza partiei Kalinderu din localitatea Busteni a fost construita o structura artificiala, inalta cam cat un bloc de opt etaje, acoperita complet cu un strat gros de gheata. Pe aceasta structura au fost delimitate mai multe trasee de parcus, fiecare avand diferite grade de dificultate. Rand pe rand, toti cei 35 de sportivi, printre care si 10 alpinisti romani, au incercat sa parcurga traseele extrem de dificile construite special pentru aceasta etapa a campionatului. Concursul a avut 2 probe, una de dificultate si una de viteza si s-a desfasurat pe parcursul a trei zile.
Unul din cei mai buni sportivi prezenti la Busteni este campioana mondiala de anul trecut si castigatoarea tuturor etapelor de anul acesta, inclusiv cea de la Busteni. Ines Papert are 25 de ani, este din Germania si face alpinism de la varsta de 16 ani. Obisnuia sa faca excursii pe munte inca din copilarie si nu rata nici o ocazie sa se catere pe fiecare deal sau munte pe care avea ocazia. A inceput sa faca alpinism pe stanca si s-a antrenat alaturi de cei mai buni alpinisti din Germania.
“De opt ani de zile fac alpinism pe stanca si de sase ani fac catarari si pe gheata. Asta e viata mea si pot sa va spun ca nu este deloc usor sa ajungi pe primul loc. Ma antrenez 4 zile pe saptamana cate 2-3 ore pe zi. Cel mai bine ma simt cand sunt acolo sus, pe peretele de gheata. Ma gandesc la fiecare miscare pe care o fac pentru ca e foarte important sa-ti dozezi efortul. E de ajuns o secunda de neatentie sau o singura miscare gresita si totul se poate termina foarte rau”, ne-a povestit Ines.
Potrivit celor spuse de ea, etapa de la noi din tara a fost cu mult mai dificila decat cele anterioare competitiei sustinute in Italia, Cehia si chiar decat cea din Elvetia. “Pe gheata e periculos. In primul rand aluneci, iti ingheata mainile, dar mai ales e greu pentru ca gheata se rupe, se sparge cand tu incerci sa te cateri pe ea. In al doilea rand te poti antrena mult mai mult pe stanca, pe cand pe gheata doar cateva luni pe an cat tine sezonul rece. De aceea se spune ca cei mai multi alpinisti pe gheata sunt din Norvegia sau din tarile cu clima rece”, ne mai spune Ines Papert.
Justin Ionescu are 29 de ani, este din Bucuresti si este speranta alpinistilor romani. Face escalade pe gheata de 6 ani si este antrenor de alpinism. La Busteni a fost singurul alpinist roman care a reusit sa parcurga o buna parte din traseul de la proba de dificultate.
Castigator. La baieti, etapa de la Busteni din cadrul Campionatului Mondial de escalada pe gheata a fost castigata de Evgeny Kryvosheyts din Ucraina. Are 36 de ani si peste 20 de ani de experienta in alpinism. A fost de trei ori campion mondial la catarare pe gheata.