Lunca Timișului „înghițită” de ape. Pompierii au salvat doi câini de furia naturii, pentru unul se caută stăpân

Comentează

Misiuni de salvare cu succes în vestul țării. Doi câini au fost salvați de pompieri dintre apele învolburate care au ieșit din matca râului Timiș. Pentru unul dintre ei se caută stăpân. Timișul s-a întins cât vezi cu ochii în lunca de lângă Timișoara, așa cum nu s-a mai întâmplat de la inundațiile din 2005. 

Inundațiile din ultimele zile au făcut prăpăd în unele zone, iar apele au măturat tot în calea lor. Lunca Timișului, de lângă Giroc, localitate aflată lângă Timișoara, este inundată complet, așa cum nu s-a mai întâmplat din aprilie 2005, spun localnicii.

Salvatorii ISU Timiș au fost la datorie și au reușit să încheie cu succes două misiuni de salvare. Vineri seară, pe malul Timișului, au scos dintre ape un câine fără stăpân, care nu s-a mai putut adăposti de furia naturii. Pompierii din Timișoara și un medic veterinar care a preluat cățelul pentru investigații l-au salvat și acum îi caută stăpân. Cine vrea să-l ia acasă poate lăsa un mesaj pe pagina de Facebook „Girocul văzut altfel”. 

Arhiva foto

Tot vineri, în zona Lugojului, unde s-a înregistrat o viitură istorică, iar digul de apărare s-a rupt în două locuri, pompierii au auzit lătratul disperat al unui cățel prins într-un lanț.

„Strigătul de ajutor al cățelului nu a fost în zadar, iar colegii noștri l-au salvat cu câteva momente înainte ca apa să-l depășească! În urma ploilor abundente, un baraj din zona Lugoj s-a rupt, iar patru ferme aflate în vecinătate au căzut pradă viiturii. Colegii noștri au intervenit să evacueze 20 de persoane, dar și câteva sute de animale. Din fericire, toți oamenii și animalele au fost salvate, iar misiunea a fost un succes. Deviza scrisă pe uniformă, dar și în suflet, «Cu viața mea, apăr viața!», a fost respectată cu sfințenie”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.

Sute de lucrători ISU intervin permanent în aceste zile în zonele aflate de furia naturii. Pe râul Timiș a fost emis cod roșu de inundații timp de două zile, de sâmbătă, 20 iunie, de la ora 12, până luni, 22 iunie, la ora 12. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
MONDEN
Chefii MasterChef Romania 2026
13:07
„MasterChef” 29 septembrie 2026. Unul dintre concurenți, pus într-o situație dificilă. „O să plec acasă, nu o să gătesc!
Victor Salv si fiica lui, Sofia
12:16
Imagini rare cu fiica lui Victor Slav și a Biancăi Drăgușanu. Sofia a împlinit 10 ani și a petrecut alături de tatăl ei
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
13:22
Anthropic a avut pierderi de 42 de miliarde de dolari în 2025. Compania se listează pe bursă la o valoare de 2.000 de miliarde de dolari
13:18
Mihai Bobonete, gest impresionant pentru un copil bolnav. A jucat tenis pe ploaie, deși avea dureri de spate
13:18
Damian Drăghici și Cristina Stroe s-au căsătorit în secret. Modul inedit în care au anunțat
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri