Românii au prins curaj şi au deschis portofelele, intrând mai des prin hiper şi supermarketuri – coşul de cumpărături pentru produsele FMCG (bunuri de larg consum) a crescut cu 2% în 2014 faţă de 2013, arată un studiu recent. O vizită medie la magazin are valoare de 25 de lei, potrivit aceloraşi date, iar 70% din bugetul anual se duce în principal pe mâncare – alimente proaspete (fructe, legume, lactate, carne, panificaţie), dar şi produse alimentare cu termen mai mare de valabilitate (conserve, ulei, făină, mălai). Statisticile oficiale spun că atunci când se aprovizionează, pentru o lună întreagă, fiecare român pune în coş, printre altele, cel puţin trei kilograme de carne, patru litri de lapte, vreo şapte ouă, cam 33 de pâini de 1 leu şi mai bine de patru kilograme de legume, pe care plăteşte, în medie, 200 de lei. Cel puţin tot atât cheltuiesc românii şi pe băuturi, plus produse de îngrijire a casei.
Peste 90% din bugetul de cumpărături al românilor (mai ales din oraşe) a ajuns să meargă către marile lanţuri de magazine. Înainte de criză, comerţul modern (cash&carry, hipermarketuri, supermarketuri şi magazine de tip discount) număra 570 de magazine. Astăzi, cifra aproape s-a triplat.
Câți bani cheltuiesc românii pe mâncare într-o lună

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.