Nu mai puțin de 172 de șoferi au rămas în noaptea dintre ani fără permise de conducere. Polițiștii rutieri au suspendat şi 38 certificate de înmatriculare.

MAI a mai transmis că 69 dintre conducătorii auto sancţionaţi contravenţional au fost depistaţi conducând cu viteză peste cea admisă de lege. Totodată, 18 şoferi au fost depistaţi, la volan, sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care le-a fost suspendat dreptul de a conduce şi au fost sancţionaţi conform prevederilor legale.

„În ultimele 24 de ore, echipajele de pompieri, poliţie şi jandarmerie au răspuns la peste 3.300 de solicitări ale cetăţenilor primite prin numărul unic de urgenţă 112. Au fost sesizate 856 infracţiuni, dintre care 196 contra persoanei, 259 contra patrimoniului, 196 privind produsele explozive, iar 274 autori de infracţiuni au fost prinşi în flagrant. De asemenea, au fost aplicate peste 2.800 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.000.000 de lei”, informează MAI, potrivit Agerpres.

Peste 140 evenimente publice au fost organizate în noaptea de Revelion, în Bucureşti şi în municipiile Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Cluj-Napoca.


Ce se întâmplă cu adevărat în noaptea de Revelion la videochat. O fată face minimum 1.500 de dolari dacă-și joacă bine rolul


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.