Surse judiciare declară că marţi vor fi expertizate şi cele trei telefoane ale lui Gheorghe Dincă care au fost ridicate, unul dintre ele fiind cel de pe care Alexandra a sunat de trei ori la 112, joi, în 25 iulie.

De asemenea, în cursul acestei zile va fi expertizat și telefonul Alexandrei Măceșanu, găsit de anchetatori într-un parc din Caracal.

Duminică a fost prima zi în care anchetatorii au intrat în casa lui Dincă, primul loc verificat fiind podul. De asemenea, verificări au mai fost făcute și în curtea casei, care are o suprafață de câteva mii de metri pătrați.

Gheorghe Dincă a recunoscut, la audieri, că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112, şi ulterior i-a incinerat corpul.

De asemenea, el susţine că a ucis-o şi pe cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, însă anchetatorii nu au reuşit să afle de la el unde i-a aruncat corpul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații