Înfometat de zile bune, copilul de 7 ani a încercat să vândă singurul obiect pe care-l avea, pentru a face rost de bani de mâncare: ursuleţul de pluş. Micuţul de plimba pe străzi şi întreba pe oricine dacă nu vrea să-i cumpere jucăria, în schimbul unei sume derizorii. Un bărbat care l-a observat a anunţat poliţiştii, iar aceştia au intervenit imediat.

Când i-a văzut, micuţul s-a speriat, crezând că va păţi ceva, dar s-a liniştit atunci când poliţiştii l-au dus la un restaurant și i-au cumpărat mâncare.

Totodată, oamenii legii au mers şi la domiciliul copilului, pentru a vedea de ce nu mai mâncase acesta de câteva zile. Aici însă, au găsit o atmosferă dezolantă: sticle goale şi gunoaie peste tot, fiind o mizerie de nedescris. În casă au fost găsiţi încă patru copii, cu vârste între 11 şi 17 ani, fraţi cu băieţelul de 7 ani. Cu toţii erau la fel de înfometaţi şi neglijaţi.

Părinții copilului vor răspunde acum la cinci capete de acuzare pentru neglijarea minorului, urmând ca pe 16 septembrie să apară în fața unui judecător, deși s-au declarat nevinovați.  Protecţia copilului a intervenit şi  cei cinci copii stau acum la rudele lor, autoritățile interzincându-le părinților lor să-i contacteze în vreun fel. Cu toate acestea, Tammi Bethel, mama copiilor, susține că ea are grijă de copiii ei și că mizeria din casă era făcută de ei și nu apucase încă să facă curat.

       
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Observatornews.ro
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Știrileprotv.ro
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!